După o zi de la difuzarea ştirii că directorul Aeroportului Internaţional din Oradea, Gheorghe Pasc, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Pasztor Sandor, căruia îi este subordonat Aeroportul, nu a găsit de cuviinţă să facă un anunţ oficial, nici măcar în şedinţa aleşilor bihorenilor.

Noroc, însă, că pe ordinea de zi, între cele 29 proiecte supuse aprobării consilierilor, era şi unul privind „trecerea unui mijloc fix din domeniul public al judeţului şi administrarea Aeroportului în domeniul privat al judeţului în vederea scoaterii din funcţiune şi casării efective”, adică, dincolo de denumirea alambicată, demolarea unui gard ridicat provizoriu pentru împrejmuirea unor materiale de construcţii.

Abia când s-a ajuns la acest proiect, al 18-lea din totalul celor 29, aleşii bihorenilor au discutat despre proaspăta demisie a directorului Aeroportului şi despre modul în care acesta va fi condus după plecarea lui Pasc din funcţie.

„Demiteţi preşedintele Consiliului de Administraţie”

Cel care a deschis subiectul nu a fost, însă, preşedintele CJ, ci liderul grupului PNL, Ionel Avrigeanu. „Dacă tot vorbim despre gard, după ce am luat act că directorul Aeroportului a fost „demisionat”, eu vă spun că solicitarea grupului consilierilor PNL este să demiteţi preşedintele Consiliului de Administraţie şi întregul Consiliu de Administraţie. Cu acest Consiliu de Administraţie lucrurile o să meargă în acelaşi mod”, a spus Avrigeanu.

Pentru că liberalul a sugerat prin termenul folosit că în realitate directorul Aeroportului a fost obligat să părăsească funcţia, vicepreşedintele Ioan Mang a intervenit, spunând că „n-a fost demisionat, şi-a depus demisia; eu nu înţeleg de ce a demisionat aşa uşor, dar e bine”.

Contre la „Diverse”

În condiţiile în care şeful CJ n-a mai intervenit, ci doar a supus votului chestiunea demolării gardului, tema conducerii Aeroportului a fost reluată ulterior în finalul şedinţei, când consilierii au ajuns la „Diverse”, adică ultimul punct de pe ordinea de zi.

„Nu am văzut un raport al Consiliului de Administraţie şi solicit ca la următoarea şedinţă să prezinte un raport de specialitate. De asemenea, solicit să ni se spună cine va conduce executiv Aeroportul în condiţiile în care se derulează lucrări pentru noul terminal şi în care domnul Pasc ne spunea acum două luni că este în discuţii cu 3-4 companii aeriene”, a cerut un alt consilier PNL, Călin Gal.

„Nu doresc să dau detalii”

Pasztor i-a replicat că mandatul directorului Aeroportului a fost prelungit cu doi ani în urmă, iar în octombrie oricum expira, aşa că demisia lui Pasc nu ar fi o pierdere, fiind „operaţională” din 2 septembrie, iar şefii CJ plănuiesc „de mai multe luni” să facă un concurs pentru ocuparea postului.

„Între timp vom găsi o soluţie, pentru că urmează un concurs, va fi cu posibilităţile cele mai largi să candideze şi din alte ţări, acest concurs va fi în octombrie. Se discută de aproape o lună, în care trebuie asigurat interimatul”, a spus şeful CJ, în context asigurând că la nevoie acest interimat ar putea fi asigurat de conducerea Aeroportului Arad.

„Nu doresc să dau detalii sau nu sunt în cunoştinţă de cauză şi nu este problema mea să detaliez ce discuta domnul Pasc cu alte firme”, a mai spus Pasztor cu referire la negocierile acestuia pentru înfiinţarea unor curse externe de la Oradea. „Urmează un concurs foarte bine planificat de multe luni de zile. Va putea participa toată lumea, cine doreşte, are voinţă, are pregătire”, a mai spus el.

Fără „dresori de lei”

Afirmând că este bine că pentru desemnarea viitorului director al Aeroportului va fi un concurs internaţional, Avrigeanu i-a cerut lui Pasztor, însă, „să restrângeţi plaja de condiţii, ca să nu ne trezim că vine un dresor de lei sau un specialist în utilaje agricole”.

Simţind aluzia la persoana sa, preşedintele Consiliului de Administraţie, Bimbo-Szuhai Tibor, pus în funcţie de UDMR după ce anterior fusese director al Grădinii Zoologice din Oradea, a luat cuvântul pentru a critica „nivelul” discuţiilor, spunând că n-a fost dresor de lei, dar că după demiterea sa de la Zoo a murit un leu, iar acesta nu ar trebui să fie „motiv de glume” pentru opoziţie.

Bimbo s-a mulţumit să dea asigurări şi el că interimatul conducerii executive a Aeroportului nu va fi descoperit şi că „se continuă discuţiile cu operatorii pentru atragerea unor curse externe”.

Altfel spus, Pasztor nu îl va „demisiona” şi pe el, ca pe Pasc, şi nici el nu se gândeşte, spre deosebire de acesta, să îşi depună demisia din proprie iniţiativă.