Consiliul Judeţean Bihor a anunţat săptămâna trecută închiderea a două drumuri judeţene din 1 mai până la 1 octombrie, pentru degajarea carosabilului de arbori, stânci şi ebulmente (alunecări de teren de proporţii mici), şi anume DJ 763 A de la Şuşti, din dreptul DN 76, până la limita cu judeţul Arad, şi respectiv DJ 108 J între Remeţi şi Stâna de Vale, pe o porţiune de 10,3 kilometri, de la kilometrul 20+300 până la 30+600.

Întrucât în ziua emiterii comunicatului reprezentanţii Biroului de presă al CJ, Mihai Baneş şi Adrian Simon, nu au ştiut să precizeze exact din care loc şi până în care se închide circulaţia rutieră timp de 6 luni, în condiţiile în care atât Stâna de Vale, cât şi Coada Lacului sunt locuri pe care turiştii continuă să dorească să le viziteze, iar în ambele zone deţin proprietăţi diverse persoane, unii cititori ai BIHOREANULUI au dorit să ştie dacă aceste zone vor mai fi accesibile şi în ce condiţii.

Răspunsul l-a oferit, luni, şeful Direcţiei Tehnice a Consiliului Judeţean, Filip Cheşeli: „Pe DJ 108 J, închiderea circulaţiei se face dinspre Stâna de Vale, din zona Cabanei Patru Brazi până la Pensiunea Octavia dinspre Coada Lacului, locuri în care s-au montat bariere cu lacăt. Prin urmare, accesul la Stâna de Vale se va putea face dinspre Beiuş, iar la Coada Lacului se va pute aajunge dinspre Bulz”.

Între aceste zone, lucrările de degajare a carosabilului se fac în pregătirea celor de modernizare, având în vedere că în prezent legătura rutieră între Stâna de Vale şi Coada Lacului se face, de fapt, pe un drum forestier, care va fi închis.