Vechea cabană turistică de la Vadu Crişului, construită în anul 1915 şi abandonată la sfârşitul anilor ’90, va fi restaurată datorită unui proiect din cadrul Programului Interreg România - Ungaria, denumit „Protecţia, conservarea și promovarea naturii de ambele părți ale frontierei româno-ungare”, în valoare de 3,9 milioane lei.

Indicatorii tehnico-economici ai acestuia au fost aprobaţi la ultima reuniune a Consiliului Judeţean, când toţi cei 32 aleşi ai bihorenilor au votat în acest sens.

Proiectul presupune reabilitarea completă a clădirii fostei cabane - în care, potrivit explicaţiilor primite de BIHOREANUL, nu va mai exista funcţiunea turistică, ci doar de cazare a unor rangeri şi salvamontişti - şi a celui de-al doilea corp de clădire, care va adăposti spații expoziționale tematice.

Practic, aici va fi amenajată o sală multifuncțională de conferințe, un spațiu de depozitare, birou, oficiu și grupuri sanitare.

Proiectul are o durată de implementare de 24 luni.