Rezultate meritorii pentru elevii bihoreni participanţi la a şaptea ediţie a concursului naţional "Ştiu şi aplic", organizat de Inspecţia Muncii şi de Ministerul Educaţiei, pentru verificarea cunoştinţelor în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă în rândul tinerilor din ciclul liceal, clasele IX-XII.

La ediţia din acest an, desfăşurată la Iaşi, locul I a fost obţinut de un echipaj de la filiera tehnologică a Colegiului Tehnic Traian Vuia din Oradea, format din Bianca Scorţea şi Karina Kadas, iar o altă echipă, formată din Laurenţiu Cătălin Dan şi Oana Elena Popa, de la Colegiul Naţional Avram Iancu din Ştei, a obţinut premiul III.

De asemenea, un echipaj de la Colegiul Tehnic Mihai Viteazul din Oradea, format din Mihai Româneac şi Alexandru Marius Vlaicu, a obţinut un premiu special, la fel şi doi colegi ai lor de la Colegiul Tehnic Unirea din Ştei, alcătuit din Sebastian Diniş şi Sergiu Soran, şi alţi doi de la Colegiul Naţional Avram Iancu, tot din Ştei, format din Radu Alexandru Pele şi Maria-Emilia Grămadă.

Concursul "Ştiu şi aplic" este organizat în România în condiţiile în care se consideră că introducerea disciplinei Securitate şi Sănătate în Muncă în învăţământul preuniversitar este o componentă cheie în dezvoltarea culturii de prevenire a riscurilor, prin învăţarea de către tineri a modului de a lucra în condiţii de securitate şi sănătate.

Potrivit ITM Bihor, statisticile actuale arată că tinerii lucrători din Uniunea Europeană au o rată de accidentare mai mare decât alte categorii de lucrători, din diferite cauze, între care lipsa de informare, lipsa de experienţă şi lipsa de cunoştinţe în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar centrele de învăţământ pot contribui decisiv la scăderea ratei de accidentare a tinerilor lucrători prin informarea şi educarea tinerilor.

Scopul concursului este conştientizarea profesorilor şi tinerilor elevi, viitori lucrători, asupra riscurilor de accidentare şi îmbolnăvire profesională de la viitoarele locuri de muncă.

La ediţia din acest an a concursului au participat 250 de elevi din 30 de judeţe, competiţia desfăşurându-se în două etape:"Cât ştim despre securitatea şi sănătatea în muncă", probă scrisă, şi "Identifică riscurile, stabileşte şi alege corect echipamentul individual de protecţie", probă practică, în cadrul căreia concurenţii au identificat riscurile la locurile de muncă şi au ales echipamentele individuale adecvate pentru protecţia muncii.