Trei animale au salvat de la moarte, în weekend, pompierii militari bihoreni.

Prima misiune a avut loc sâmbătă, în jurul orei 12.20, când echipajele Staţiei Ştei au fost alertate pentru scoaterea unei viţele căzute într-o groapă adâncă de aproximativ 15 metri, în zona Padiş, comuna Pietroasa.

"Utilizând scara culisabilă, cordiţe şi furtunuri, pompierii militari, în colaborare cu proprietarul animalului, au acţionat timp de aproximativ 55 de minute, reuşind să aducă animalul la suprafaţă, în siguranţă", a declarat luni maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Următoarea intervenţie pentru necuvântătoare a avut loc duminică, în jurul orei 13.35, când forţele de intervenţie ale Detaşamentului 2 de Pompieri Oradea au fost solicitate să intervină la Staţia de Epurare de pe strada Borşului din Oradea, unde doi pui de căprioară au căzut într-un bazin de decantare şi nu mai puteau ieşi.

"Ajunşi la locul indicat de apelant, pompierii militari au intrat în bazin, unde, cu ajutorul accesoriilor din dotare, au asigurat cei doi pui de căprioară, reuşind să-i evacueze teferi", a mai spus Roşca.