Fetiţa de 8 ani lovită de maşină lângă Parcul Salca a decedat marţi, la spital. Cu acordul familiei, plămânii i-au fost prelevaţi pentru transplant de o echipă de chirurgi din Viena, iar inima de către medici din Târgu Mureş, a precizat dr. Carmen Pantiş, coordonatorul programului de transplant din judeţul Bihor.

Astfel, micuţa va ajuta alţi copii să trăiască. "Intervenţia chirgicală s-a făcut astăzi (n.r. marţi). Fetiţa a fost declarată duminică în moarte cerebrală", a precizat dr. Pantiş.

Micuţa, în vârstă de 8 ani, ani a ajuns la spital joia trecută, după ce a fost lovită de maşină în timp ce traversa strada Meiului, de lângă Parcul Salca.

Din cercetările efectuate, atunci, de poliţiştii rutieri, copila a traversat carosabilul în fugă, fără să se asigure şi prin loc nepermis, fiind izbită de un VW Touran condus de un orădean de 29 ani, care circula cu maşina pe direcţia strada Nufărului spre cartierul Velenţa.

Copila a fost transportată de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean în comă profundă, având un traumatism cranio cerebral sever, leziuni la nivelul toracelui şi abdomenului.

Deşi operată imediat, fetiţa nu şi-a mai revenit, fiind menţinută în viaţă de aparate, la secţia de Terapie Intensivă.