Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor a anunţat, vineri, printr-un comunicat, că din numărul total de 61 focare de pestă porcină africană (PPA) confirmate la porcii domestici, ca urmare a activităţilor specifice de control şi asanare a bolii desfăşurate de specialiştii din cadrul DSVSA Bihor, au fost stinse până acum 58, astfel că au mai rămas doar trei.

Focarele active sunt din trei localităţi, şi anume Pădureni (comuna Viişoara), Cubulcut (oraş Săcuieni) şi Curtuişeni (comuna Curtuişeni). Ultimul focar a fost confirmat miercuri în localitatea Curtuişeni.

"Toate focarele de PPA la porcii domestici, declarate în judeţul Bihor anterior lunii iunie 2019 – în număr de 61, au fost stinse, iar măsurile sanitar veterinare de control specifice aplicate în localităţile respective au fost ridicate", se arată în comunicat.

În ce priveşte evoluţia bolii la mistreţi, numărul total de focare a rămas la şapte, corespondent fondurilor de vânătoare în care a fost diagnosticată boala. Acestea sunt FV 9 Cubulcut, FV 12 Balc, FV 4 Şimian, FV 49 Pestiş, FV 48 Cuieşd, FV Complex Wild Boar Club Balc şi FV 14 Mişca, ultimul caz confirmat fiind în 4 iulie, în FV 14 Mişca.

DSVSA Bihor continuă aplicarea măsurilor sanitare veterinare de control şi supraveghere atât a suinelor domestice cât şi a celor sălbatice pentru depistarea apariţiei de PPA.

Instituţia mai aminteşte că toate animalele afectate sau suspecte, dar şi cele care au intrat în contact cu ele vor fi sacrificate.

Potrivit comunicatului, toţi proprietarii afectaţi anterior datei de 15 iunie au fost despăgubiţi integral pentru pierderi de către stat.