Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a anunţat, joi, că poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor au început urmărirea penală faţă de o orădeancă de 46 ani pentru reţinere şi nevărsare, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţă, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursă.

Suspecta este Simona Beleţchi, fosta proprietară a hotelului Vulturul Negru, ajuns acum în proprietatea omului de afaceri Zoltan Teszari.

Femeia este acuzată că, în perioada 2010-2011, ca administrator al unei firme orădene, a reţinut de la salariaţi diverse sume de bani reprezentând contribuţii şi impozite cu reţinere la sursă, care nu au fost virate în termen de 30 zile de la scadenţă către bugetul de stat.

"Prejudiciul estimat provocat astfel bugetului consolidat al statului este de 70.780 lei", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor.

Afacerista este cercetată în stare de libertate, prejudiciul cauzat nefiind încă recuperat.