USR Oradea are, începând de miercuri, un nou preşedinte, ales în Adunarea Generală a celor 185 de membri, în persoana lui Marius Şovarschi.

Absolvent de Drept, fost ofiţer de Poliţie judiciară la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea între anii 2004-2009 şi ulterior, până în 2010, la Poliţia Municipiului Oradea, de unde a demisionat, Marius Şovarschi are 37 de ani şi îl înlocuieşte pe preşedintele ales anul trecut, Ioan Gal.

În conducerea acesteia au mai fost aleşi, ca vicepreşedinţi, avocatul Cristian Rusu (actualul preşedinte al organizaţiei judeţene), Mihai Şvab (consilier parlamentar al deputatului Silviu Dehelean), economista Claudia But, Delia Ungur (fostă directoare a Agenţiei de Dezvoltare Locală Oradea şi apoi a societăţii Parcuri Industriale Bihor SA), Flavius Bunoiu şi Adrian Derban (ambii antreprenori). În Biroul Local al USR Oradea au mai fost aleşi, ca membri, deputatul Silviu Dehelean, Vasile Dumitriu, Diana Buhaş şi Andrei Popa.

Mandatul noii conduceri a USR Oradea se va încheia după alegerile locale de anul următor.

"Noua echipă a primit un mandat clar din partea organizaţiei pentru a pregăti cât mai atent alegerile locale de anul viitor, în sensul de a desemna candidaţii cei mai potriviţi pentru administraţia locală şi de a elabora programul de guvernare locală al USR", a declarat noul preşedinte al USR Oradea, Marius Şovarschi.

Marţea viitoare, pe 16 iulie, va avea loc şi Conferinţa Judeţeană a USR Bihor, prilej cu care vor avea loc alegeri pentru conducerea organizaţiei judeţene, care numără 550 de membri.