Nu bine a început săptămâna, că pe DN 79, în apropiere de Oradea, s-au înregistrat două accidente rutiere!

O tânără de 32 de ani a ajuns la spital, cu mai multe traumatisme, după ce două TIR-uri şi un autoturism s-au lovit pe raza localităţii Nojorid.

"La faţa locului s-a deplasat un echipaj cu paramedici al Detaşamentului 2 Oradea, care a acordat primul ajutor singurei victime", a declarat maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana, luni, pentru BIHOREANUL.

Acest al doilea accident s-a petrecut la ora 8.40, adică la aproape trei ore după ce 11 persoane au ajuns la spital, în urma unui accident petrecut între Nojorid şi Leş.

Cele două camioane şi autoturismul circulau spre Salonta, maşina fiind între cele două autotrenuri. Se pare că autotrenul din spate a lovit maşina, care la rândul ei a intrat în primul autotren. 

Deocamdată, Poliţia Bihor nu a comunicat posibilele motive pentru producerea celor două accidente.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, însă, agent şef adjunct Ioana Lascău, a declarat că, în jurul orei 11, traficul era blocat pe sensul spre Salonta, din pricina celui de-al doilea accident rutier.

Potrivit dr. Dacian Juca, purtătorul de cuvânt al SMURD, tânăra a fost investigată de medicii de la Unitatea de Primire a Urgenţelor şi nu a rămas internată, suferind contuzii.

UPDATE:

Potrivit unui comunicat transmis marţi de Poliţia Bihor, accidentul s-a produs din cauză că unul dintre şoferii de TIR nu a păstrat distanţa corespunzătoare.

"Un bărbat de 33 de ani, din Belarus, în timp ce conducea un autotren cu semiremorcă, nu a păstrat o distanţă suficientă în timpul deplasării faţă de autoturismul care circula în faţa sa. Astfel, a acroşat din spate un autoturism condus în aceeaşi direcţie, de o femeie de 32 de ani, din localitatea Biharia, judeţul Bihor, pe care l-a proiectat în remorca unui autocamion condus de un bărbat de 30 de ani, din comuna bihoreană Şuncuiuş, oprit regulamentar în coloană", se explică în comunicat.