Pompierii bihoreni au intervenit, duminică, la prânz, pentru a stinge un incendiu violent izbucnit la un magazin aflat pe proprietăţile fraţilor Micula de la limita dintre Sudrigiu şi Drăgăneşti.

La sosirea pompierilor, flăcările cupriseseră întreaga clădire, iar imagini filmate la faţa locului arată că aceasta, ridicată se pare din PVC, a fost făcută scrum.

"În jurul orei 12 am fost sesizaţi cu privire la producerea unui incendiu la un magazin din localitatea Drăgăneşti. La faţa locului au fost mobilizate de urgenţă patru echipaje de pompieri militari din cadrul staţiilor Ştei şi Beiuş, din care trei de stingere a incendiilor şi unul de prim ajutor calificat", a precizat, la solicitarea BIHOREANULUI, maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana.

Potrivit acesteia, "în momentul sosirii forţelor de intervenţie, incendiul se manifesta generalizat la întreaga construcţie". În jurul orei 12.30, pompierii acţionau în continuare pentru lichidarea incendiului. Acesta nu s-a extins şi la alte construcţii. Nu s-au înregistrat victime.

Un bihorean, Horia Dumitraş, a surprins live imagini de la faţa locului. Acestea arată că ABC-ul, aflat pe proprietate privată, în zona parcării complexului deţinut de firmele fraţilor Micula, a fost ras de flăcări.

Magazinul se află în aceeaşi zonă cu câteva depozite ale cunoscuţilor oameni de afaceri bihoreni. Pe partea opusă a şoselei sunt fabricile acestora.

Deocamdată nu se cunoaşte cauza incendiului.