Prefectura Bihor invită orădenii în Piaţa Unirii pe data de 24 ianuarie, cu prilejul Zilei Unirii Principatelor Române.

Ca în fiecare an, Mica Unire va fi sărbătorită la statuia ecvestră a voievodului Mihai Viteazul, iar Prefectura a dat publicităţii programul zilei.

Conform acestuia, festivităţile vor începe la ora 12.00 prin întâmpinarea de către o Gardă de Onoare a oficialităţilor locale, prezentarea Onorului şi salutul drapelului de luptă, moment ce va fi urmat de intonarea Imnului Naţional al României.

Tot ca de obicei, preoţii „din structurile Sistemului Naţional din garnizoana Oradea”, adică preotul militar, cel al Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei şi cel al Penitenciarului, vor oficia un Te Deum, după care vor rosti alocuţiuni privind însemnătatea Unirii sub domnitorul Alexandru Ioan Cuza prefectul judeţului Bihor, Ioan Mihaiu, şi istoricul Alina Stoica.

După tradiţionalul recital al ansamblului coral General Traian Moşoiu din Oradea va avea loc festivitatea depunerii de coroane, jerbe şi buchete de flori la statuia ecvestră a primului unificator, Mihai Viteazul, festivitatea fiind programată să se încheie printr-o Horă a Unirii în care să se prindă participanţii la ceremonie.