De joi încoace, "pe surse", presa din Bucureşti anunţă că 28, 29 sau chiar 33 de lideri de filiale judeţene ale PSD îi cer lui Liviu Dragnea să-şi dea demisia de la şefia partidului, într-o scrisoare deschisă. Deocamdată, însă, nici scrisoarea n-a fost făcută publică, nici vreun semnatar nu a vorbit public despre demers, cum de altfel şi liderul partidului s-a scufundat în tăcere.

Vineri, lideri din cadrul PSD au început să răspândească ideea că informaţia este falsă, un "fake news" răspândit uşor. Printre aceştia se numără şi preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, căruia BIHOREANUL i-a solicitat o declaraţie, ţinând cont că numele său şi al filialei nu figurau nici în tabăra nemulţumiţilor, nici în cea a susţinătorilor lui Dragnea. 

"Nu există nicio scrisoare, nici închisă, nici deschisă. Cu câţi preşedinţi am discutat, nici unul nu mi-a spus că ar fi semnatarul vreunei scrisori", a declarat Mang vineri. Întrebat dacă a vorbit inclusiv cu preşedinţi indicaţi în ştirile din Capitală ca fiind printre semnatari, pentru a se lămuri, şeful PSD Bihor a spus că "bineînţeles".

"Face parte din categoria ştirilor false, ca cea de alaltăieri, că Viorica Dăncilă îşi dă demisia din funcţia de premier. Mi se pare o prostie, face parte din circul ăsta mediatic. În loc să ne ocupăm de adevăratele probleme, ne ocupăm de probleme care cică ar exista în PSD", a spus Mang.

Preşedintele social-democraţilor bihoreni a mai spus că a vorbit şi cu Liviu Dragnea şi împărtăşesc aceeaşi opinie: trebuie convocat cât mai repede un Comitet Executiv Naţional al PSD, pentru tranşarea acestor probleme. "Trebuie să închidem subiectul ăsta. CEX-ul va dovedi că nu există nicio scrisoare şi că, dacă există nemulţumiri, sunt legate de o cu totul altă latură, nu de Liviu Dragnea", a declarat Mang.

Întrebat ce nemulţumiri ar putea exista în PSD, Mang a răspuns cu un artificiu, zicând că "inclusiv de acest aspect, că se discută că în PSD ar fi nemulţumiri".

Şeful PSD Bihor a mai spus că la CEX, social-democraţii trebuie să se lămurească dacă provin din interiorul partidului cei care împrăştie aceste ştiri false. "Dar eu zic că nu sunt din interior, sunt tot dintr-o zonă care nu mai ştie, de disperată, ce să facă", a concluzionat Mang.