Înregistrarea din sediul DNA Oradea a provocat o reacţie vehementă şi din partea judecătoarei Florica Roman, protagonistă a unui dosar instrumentat de procurorii anticorupţie, alături de alţi trei magistraţi, încheiat după ani de zile cu clasare, deţinătoare a unui blog pe care emite regulat opinii în linia opoziţiei faţă de abuzurile „statului paralel”.

"Orice persoana de buna credinta nu poate fi decat ingrozita ascultand discutiile de la intalnirea de taina dintre procurorii DNA Oradea in care acestia puneau la cale "linistirea", prin dosare penale masluite, a unor judecatori incomozi de la Tribunalul Bihor si Curtea de Apel Oradea", scrie judecătoarea Roman, concluzionând că din înregistrare "rezulta clar intentia premeditata a acestora ca, prin dosarele penale pe care le faceau judecatorilor, sa manipuleze actul de justitie", făcându-le dosare penale "judecătorilor lliberi şi incomozi", pentru a fi recuzaţi, sau cu scopul de a-i "linisti" si "disciplina" pe ceilalti judecatori, in care sa "intre frica", pentru a da soluţii favorabile DNA.

"Aceasta inregistrare este dovada deplina a modului in care, cel putin la Oradea, procurorii DNA si-au desfasurat activitatea: abuziv, prin incalcarea grosolana si aroganta a legii, intr-un mod de-a dreptul stalinist. Aceste actiuni abuzive le-au facut in numele unei institutii publice si in baza unei puteri publice cu care au fost investiti. Dupa toate standardele, ceea ce au facut procurorii DNA Oradea este politie politica in toata regula", acuză Roman, precizând că ea însăşi a fost victima unor asemenea acţiuni abuzive, pe care le-a reclamat repetat, fără a fi luată în seamă.

Florica Roman mai scrie că inregistrarea confirma ca DNA, cu "sprijinul" constant clamat al SRI, a dorit, prin astfel de metode represive totalitare, sa controleze complet justitia, şi ca "procurorii DNA stiau ca ofiterii SRI faceau acte de cercetare penala, care erau luate cu copy-paste de politistii judiciari si puse in dosarele penale, de unde erau apoi certificate de procurori si date judecatorilor, care le luau cu copy-paste si le puneau in hotarari". "Oamenii ajungeau astfel ca, in fapt, sa fie anchetati, judecati si condamnati de ofiterul SRI care facea primul act, pentru ca nici un act alt organ judiciar nu mai cenzura ceea ce scria SRI-ul. Acesta era "circuitul apei in natura", cum spunea, razand, un procuror de la masa", arată judecătoarea, care face un apel public pentru denunţarea unor asemenea practici.

"Ca judecator la Curtea de Apel Oradea care, impreuna cu alti 3 judecatori, am suferit vatamari directe ca urmare a acestor practici staliniste ale acestor procurori, precum si ale sefilor lor care le-au tolerat abuzurile, ma voi folosi de absolut toate parghiile legale astfel incat acesti tortionari sa fie deferiti justitiei. Pe cei abuzati ii invit sa nu se resemneze si sa lupte pentru dreptate oricat de greu si devastator a fost pentru ei si familiile lor sa treaca prin astfel de experimente judiciare totalitare facute de DNA. Nu in ultimul rand, pe cei care au informatii despre abuzuri si nedreptati ii invit sa le faca publice, deoarece numai facute publice aceste abuzuri vor putea fi corectate iar abuzatorii deferiti justitiei", se încheie mesajul.

De numele judecătoarei Florica Roman se leagă unul dintre cele mai controversate dosare ale DNA Oradea, în care au mai fost inculpaţi judecătorii Denisa Vidican, Raluca Cuc şi Ovidiu Galea. Ancheta viza modul în care un beiuşean încarcerat pentru o tentativă de viol a fost scăpat de executarea pedepsei printr-o serie de decizii despre care procurorii DNA Oradea spuneau că ar fi fost pe acte fabricate. Dosarul a fost trimis în faţa instanţei pe 30 iunie 2014, dar returnat procurorilor de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în februarie 2016, pentru nereguli la rechizitoriu. Preluat de structura centrală a DNA, în final dosarul a fost "desfiinţat", acuzaţiile faţă de judecători fiind clasate, pe motiv că faptele nu există.

Citiți întreaga postare a judecătoarei Roman pe blog!

Citiţi şi articolul "Cârtiţă în DNA: Detalii incendiare din "interceptările" procurorilor anticorupţie din Oradea (AUDIO)"