Cu câteva zile înainte de finalizarea concursului pentru postul de director al Teatrului Regina Maria, actriţa Elvira Rîmbu, care ocupă funcţia de manager interimar şi care, totodată, este unul dintre candidaţii la şefia instituţiei, iese la atac. Duminică, prin biroul de presă al Teatrului, Rîmbu (semnându-se drept „reprezentant legal al Teatrului Regina Maria”) a transmis mass-media locale un bilanţ al activităţii sale din perioada 2018-2020, cât a ocupat funcţia de conducere.

În documentul întins pe 7 pagini, Rîmbu menţionează că, după ce, în 2018, a preluat funcţia rămasă vacantă prin demiterea lui Daniel Vulcu (care a condus Teatrul între 2010 şi 2018), acum şi el candidat la concursul pentru şefia instituţiei de cultură, ea a făcut ordine în instituția de cultură, angajând oamenii pe poziţii importante care erau vacante, dar a şi redus cheltuielile pe care fostul manager le-ar fi angajat nejustificat şi abuziv. Merită menţionat, însă, că niciodată de când a preluat interimar funcţia Rîmbu nu a mai vorbit despre aceste probleme. 

Haos la personal

Precizând din debutul raportului că nu este membru într-un partid politic, fiind numită manager interimar în 2018 doar graţie experienţei celor două mandate de director artistic pe care le-a deținut între anii 2002-2003 și 2005-2010, Rîmbu arată că prioritatea ei a fost „analiza situației din Teatrul Regina Maria cu privire la cheltuileli, de la cele legate de producții artistice, la cele legate de investiții, personal, administrarea imobilelor, etc”. „Dezordinea constatată m-a determinat să dedic o bună parte a acestui mandat eficientizării activității instituției”, a scris actriţa.

Potrivit acesteia, când ea a devenit manager interimar, teatrul avea o organigramă deficitară şi angajaţi încadraţi haotic: „asistenta managerului era încadrată pe post de secretar literar, secretara literară avea contract pe post de sufleor, la scenă sufla o persoană încadrată cu contract de plasatoare, etc.”. Totodată, spune Rîmbu, la Trupa Arcadia, nu exista funcția de regizor tehnic şi erau doar 8 actori, doi aproape de vârsta pensionării.

„Așa s-a ajuns în situația în care un actor juca două - trei personaje per spectacol, iar în cazul unei îmbolnăviri, trupa intra în blocaj, neavând ce programa în locul reprezentației suspendate”, se arată în document.

„Eu la tine, tu la mine”

De asemenea, Ansamblul Crișana nu avea coregraf, iar Teatrul Regina Maria nu avea niciun regizor angajat, postul fiind desfiinţat de fostul manager Vulcu. Or, arată Elvira Rîmbu, aceasta a fost o greşeală, deoarece „regizorul angajat urmărește dezvoltarea unei trupe, ținând cont de potențialul fiecărui actor, și are grijă, împreună cu conducerea, de crearea unei strategii repertoriale coerente”, astfel încât să piesele să nu fie jucate de aceiaşi actori.

Potrivit lui Rîmbu, Vulcu – pe care nu îl nominalizează însă, ci se referă la el doar cu sintagma „fostul manager” - a desfiinţat acest post pentru a-i putea angaja la Oradea pe prietenii lui regizori, din alte judeţe. „Substratul desființării postului de regizor rezidă în formula adoptată de fostul manager, în care invita regizori pe care îi plătea foarte bine, regizori care îi puteau asigura o invitație reciprocă. Pe principiul eu la tine, tu la mine”, acuză Rîmbu.

Situaţia nu mai este la fel acum, susţine actriţa: „Astăzi, fiecare persoană este încadrată pe postul și funcția pe care o execută. Posturile lipsă au fost create (fără a fi cerute posturi în plus) și am făcut demersuri ca teatrul să aibă angajați doi regizori de anvergură: Petru Vutcărău și Claudiu Goga, iar la Trupa Arcadia am adus șase actori tineri, care deservesc, la nevoie, și Trupa Iosif Vulcan”.

Spectacole scumpite prea mult

Rîmbu acuză că Vulcu a făcut şi cheltuieli nejustificate şi abuzive în Teatrul Regina Maria. „Am descoperit costuri exagerate și nejustificate pentru producții artistice care s-au jucat doar de câteva ori, iar devizele finale le depășeau pe cele inițiale exagerat de mult, când marja nu trebuie să depășească 10%”, susţine ea.

Aceasta oferă şi exemple de spectacole care au costat mai mult, unele chiar dublu, deşi s-au jucat de puţine ori: „Dawn-Way, deviz inițial 11.000 euro, deviz final 26.000 euro, spectacol jucat de 5 ori. Regele Cerb: deviz inițial 17.000 euro, deviz final 32.000 euro, spectacol jucat de 5 ori. Sufocare: deviz inițial 14.000 euro, deviz final 28.000 euro, s-a jucat de 8 ori. Și lista poate continua: Sărbători fericite s-a jucat de 4 ori, Cometa s-a jucat de 8 ori, Croitorașul cel viteaz de 6 ori, Equus de 5 ori, Isabela, trei caravele și un mare mincinos de 8 ori, Livada de vișini de 9 ori, Micul prinț de 8 ori, Perpetua și Felicitas de 3 ori, Producătorii de 9 ori, Secvențe și profile de 3 ori”.

„Bani publici cheltuiți pe proiecte care n-au ajuns nici măcar la 10 reprezentații. La majoritatea producțiilor mari, sumele destinate colaboratorilor artistici - regizori, scenografi, uneori și coregrafi sau compozitori - depășeau cheltuielile pentru decor și costume”, arată Rîmbu.

Managerul interimar al Teatrului susţine că, înainte ca ea să preia conducerea, instituţia a cheltuit sume foarte mari şi pe articole şi accesorii vestimentare care ar fi putut fi achiziţionate la preţuri mai mici: „Nu există nicio justificare ca actorii să poarte pe scenă cravate de 175 de lei bucata, butoni de 200 de lei perechea, cămăși de 395 de lei bucata, sau pulovere de 500 de lei bucata, toate achiziționate din același magazin”.

Elvira Rîmbu mai arată că Teatrul Regina Maria nu avea un inventar al costumelor și recuzitei, care s-a făcut abia în mandatul ei şi a scos la iveală că instituția are peste 5.000 de costume și elemente de costum.

Investiţii realizate

Rîmbu mai arată și că a redus şi costurile de telefonie şi internet ale Teatrului: „Contractul de telefonie și internet era în valoare de 2.500 lei / lună. La vremea semnării, includea cadou o tabletă în valoare de 500 de euro, tabletă preluată de către fostul manager, căruia i-a trebuit un an de zile să o returneze. Am schimbat furnizorul, încheind un contract de 1300 lei/ lună, pentru servicii similare”.

Managerul interimar înşiră şi investiţii făcute în mandatul său: lucrări de hidroizolații și reabilitare învelitori ale clădirii Teatrului de Stat Oradea, montare parchet și dușumea la Ansamblul Crișana, lucrări de reparații, igienizare și zugrăvit la Teatrul Arcadia, de la foaier, hol, băile spectatorilor, la cabinele actorilor, realizarea unei magazii de costume pentru Ansamblul Crişana.

Cheltuieli mai mici, încasări mai mari

Despre spectacolele puse în scenă de Teatrul Regina Maria sub conducerea ei, Rîmbu menţionează că, în stagiunea 2018-2019, trupa Iosif Vulcan a avut şase premiere („dintre acestea, musicalul Sunetul Muzicii de R. Rodgers și ...Escu, de Tudor Mușatescu, sunt adevărate succese de casă, iar Avalanșa, de Tuncer Cucenglu și Capcana lui Hamlet, de Nedialko Yordanov, ambele în regia lui Petru Vutcărău, ne-au adus recunoaștere națională și internațională”), iar la Arcadia s-au realizat producţii noi pentru copiii cu vârste de peste 6 ani şi pentru adolescenţi.

Managerul subliniază că toate acestea s-au făcut cu bani mai puţini şi au produs mai multe încasări, decât în stagiunile anterioare: „Cheltuielile pentru producțiile artistice în stagiunea 2018-2019 au fost cu 37.300 euro mai mici decât în stagiunea precedentă, iar încasările cu 41.000 euro mai mult. Pentru toate realizările mulțumesc mult echipei cu care am lucrat”.

Răspunsuri pentru Vulcu

În ultima parte a raportului, Elvira Rîmbu răspunde unor acuzaţii pe care concurentul ei Daniel Vulcu le-a făcut public, la sfârşitul lunii noiembrie. Atunci, Vulcu a spus că a fost îndepărtat şi ca actor din Teatru, ba chiar scos de pe site-ul trupei.

Rîmbu precizează acum că Daniel Vulcu s-a pensionat la cerere din Teatrul Regina Maria, în iunie 2018, a rămas actor încă o stagiune, dar apoi a refuzat un contract de colaborare cu suma de 300 de lei pe reprezentaţie, „conform plafonului maximal decis în Consiliul de Administrație”.

„Daniel Vulcu a refuzat oferta, considerând-o insuficientă, în contextul în care, în mandatul său de manager, domnul Ioan Abrudan juca pentru 268 de lei brut pe reprezentație. Urmare a acestui refuz, a fost scos de pe lista actorilor activi, de pe site-ul instituției, doar de la secțiunea unde afișăm numele celor care joacă în prezent”, arată Rîmbu.

Cât despre colaborarea teatrului cu regizorul László Bocsárdi, din Târgu Mureş, cu care Vulcu a încheiat un contract pe care Rîmbu l-a reziliat, managerul interimar arată că înţelegerea era păguboasă pentru Teatrul Regina Maria. „Am considerat că un contract care presupunea alocarea a 12.000 de euro pentru plata regizorului și alți 21.000 de euro pentru plata colaboratorilor, sume la care urmau să se adauge costurile de producție (care erau substanțiale), reprezenta din start un proiect falimentar. Am încercat fără succes renegocierea contractului, inclusiv prin schimbarea textului propus inițial spre montare. Pentru suma de 8.000 de euro plătiți regizorului cu șase luni în avans de către domnul Vulcu, răspunderea o poartă chiar dumnealui”, arată Rîmbu.

Mulţumiri pentru CJ Bihor

În finalul documentului, Rîmbu mai amintește că în 2010 a fost destituită de la conducerea Teatrului, pentru a fi numit, cu susţinere politică, Daniel Vulcu, deşi ea câştigase funcţia prin concurs. „Și eu am acționat Consiliul Județean Bihor în instanță și am câștigat repunerea pe funcție. Am revenit în teatru, am stat două zile și mi-am dat demisia. Am lăsat noul manager să conducă în liniște și pace această instituție. Am considerat că așa este moral, ca presa și publicul să nu aibă teatrul în prim-plan prin prisma luptelor interne, ci prin cea a repertoriului și rezultatelor artistice și manageriale”, arată Rîmbu.

Ea laudă şi actuala conducere a judeţului (Teatrul Regina Maria fiind în subordinea CJ Bihor) pentru că, prin numirea ei ca manager interimar, „a pus pentru prima oară după mulți ani un om de specialitate, neînregimentat politic, fapt care nu poate fi decât în favoarea susținerii actului cultural, spre profitul comunității”.

Concursul pentru conducerea Teatrului Regina Maria se desfăşoară chiar în această perioadă. Trei persoane – Elvira Rîmbu, Daniel Vulcu şi Ioan Ieremia – şi-au depus programele de candidatură, care sunt analizate la Consiliul Judeţean până pe 28 ianuarie. Apoi, autorii lor vor susţine proba interviului, urmând ca rezultatele să fie afişate pe 29 ianuarie.

Citeşte pe această temă şi articolul: "În ciuda Prefecturii, concursul pentru şefia Teatrului continuă: Se întrec Daniel Vulcu, Elvira Rîmbu şi Ioan Ieremia"