Ca în fiecare an, între 15 martie şi 15 aprilie, Direcţia Silvică Bihor marchează Luna plantării arborilor. În acest an, silvicii bihoreni vor regenera o suprafaţă de 397,32 hectare, din care 274,79 ha regenerări naturale şi 122,53 ha împăduriri.

De asemenea, pentru consolidarea plantaţiilor executate în anii anteriori, se vor face completări pe o suprafaţă de 30,87 ha. "Pentru realizarea acestui program se vor utiliza circa 650 mii bucăţi puieţi forestieri din 15 specii diferite", se arată într-un comunicat al Direcţiei Silvice, transmis miercuri.

Bihorenii dornici să-i ajute pe silvici pot participa la împăduriri în raza Ocolului Silvic Oradea, la Hidişel, unde se doreşte realizarea de plantări pe un şantier de 2,6 hectare.

Pe lângă lucrările de împădurire specifice, Direcţia Silvică Bihor îşi propune ca în acest interval de o lună să mai organizeze simpozioane şi conferinţe la nivelul ocoalelor silvice, să facă drumeţii cu copiii în ariile protejate aflate în custodia Direcţiei, să execute în fiecare ocol silvic acţiuni de curăţenie, dar şi să furnizeze, la preţuri avantajoase, puieţi numai buni de plantat, contra cost sau chiar gratuit, dacă aceştia vor fi sădiţi în spaţii publice.