Victimele unor accidente rutiere au fost comemorate, duminică după amiază, la Oradea, printr-o foarte scurtă ceremonie, în fața Catedralei Ortodoxe.

Evenimentul, organizat cu prilejul Zilei Mondiale de comemorare a victimelor din accidentele rutiere, a reunit o mână de oameni, între care reprezentanţi ai motocicliştilor, poliţişti şi angajaţi ai SMURD. Totul a durat mai puţin de 15 minute, în care participanţii au scris, din lumânări, mesajul "Alege Viaţa" şi au lansat baloane în văzduh.

"Am lansat 27 de baloane cu heliu, în memoria acelor spirite care nu se mai află printre noi, victime decedate în accidente rutiere în acest an în judeţul Bihor. Comparativ cu anul trecut, când au fost 38 de decese, anul acesta se înregisrează o scădere, la 27, însă noi dorim ca acest număr să fie în fiecare an din ce în ce mai mic", a explicat Jari Wanda, reprezentanta Asociaţiei Române pentru Promovarea Educaţiei şi Siguranţei Rutiere, care a organizat evenimentul.

Între participanţi s-a numărat şi Livia Jurcan, mama gemenelor Adriana şi Anca Jurcan, accidentate, pe 11 iunie 2011, de Iuliu Kiss, zis Paprika. După cum BIHOREANUL scria la vremea respectivă, Kiss a fost şi arestat, iar ulterior condamnat la închisoare, după ce a provocat un accident mortal la intersecţia dintre străzile Meşteşugarilor şi Barcăului. Aflat la volanul unui Mercedes de lux, Paprika nu a acordat prioritate unui Tico, în care se aflau surorile Jurcan, împreună cu verişoara lor, şi a intrat din plin cu bolidul în cea de-a doua maşină. Adriana Jurcan, 24 de ani, a murit pe loc, sora ei geamănă, Anca, a fost în comă, iar verişoara lor, Mihaela, a fost transportată la Cluj pentru operaţie.

Livia Jurcan, mama gemenelor decedate în accidentul provocat de Paprika"Mi-aş fi dorit să fie mai multă lume la acest eveniment, în special membri familiilor care au pierdut pe cineva în vreun accident rutier, să le atragem tuturor atenţia că viteza ucide, indiferent de tipul maşinii. Neatenţia şi oboseala la volan nenorocesc oameni, unii vinovaţi alţii nevinovaţi, şi am dori să ne moiblizăm toţi şoferii în trafic, să ne respectăm unii pe ceilalţi, să ne gândim că trebuie să ajungem acasă la familie şi să nu călcăm prea tare pedala de acceleraţie. Celor care folosesc alcoolul le-aş recomanda ca atunci când pun alcool în gură să pună şi cheile de la maşină agăţate într-un cui şi să folosească mijloacele de transport adecvate, cu care pot să circule în siguranţă", a spus Livia Jurcan (foto).

Mama gemenelor a povestit şi că, la 6 ani de la accident, geamăna supravieţuitoare, Anca, se simte bine fizic. S-a căsătorit şi are un băieţel de un an şi jumătate.

Evenimentul de duminică a fost organizat de Asociaţia Română pentru Promovarea Educaţiei şi Siguranţei Rutiere în parteneriat cu Poliţia Bihor, respectiv Serviciul Rutier şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii.

"Ziua mondială de comemorare a victimelor accidentelor rutiere" se celebrează anual, la nivel mondial, în cea de-a treia duminică a lunii noiembrie, când se comemorează miile de persoane ucise sau rănite în accidente rutiere. În această zi, se omagiază familiile acestora şi comunităţile din care fac parte, precum şi profesioniştii din domeniul medicinei,  poliţiei, serviciilor de urgenţă, toţi cei care se confruntă zilnic cu consecinţele dramatice ale accidentelor rutiere.