Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, sâmbătă, o informare privind instabilitatea vremii în mai toată ţara. În Bihor vor fi furtuni chiar şi torenţiale, cu descărcări electrice, intensificări ale vântului şi, posibil, căderi de grindină până luni seara. 

Concret, informarea meteo este valabilă de sâmbătă, de la ora 13, până luni, la ora 21. 

"În intervalul menționat, în vestul țării instabilitatea atmosferică se va accentua. Începând din după-amiaza zilei de sâmbătă (13 iulie), în noaptea de sâmbătă spre duminică (13/14 iulie) și în cursul zilei de duminică (14 iulie), vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată, ce se va manifesta prin averse ce pot avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil căderi de grindină", au arătat specialiştii ANM.

Potrivit acestora, cantitățile de apă cumulate vor depăși local 15...20 l/mp și izolat 40...50 l/mp, îndeosebi în zonele de deal și munte.

Din noaptea de duminică spre luni, aria precipitațiilor se va restrânge treptat spre zonele de munte.