Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că toate centrele de permanenţă din Bihor vor fi evaluate. Un control similar a început deja în Timiş, unde s-a depistat că un medic lucra simultan în şapte centre, scrie hotnews.ro.

"Corpul de control a evaluat 48 de centre de permanenţă din judeţul Timiş, care are cele mai multe centre, urmează evaluarea centrelor din Bihor, apoi Satu Mare. Pot să vă spun că în judeţul Timiş există 17 centre de permanenţă în oraşul Timişoara, grupate după criterii doar de Direcţia de Sănătate Publică Timiş ştiute, există medic care lucrează în acelaşi timp în şapte centre şi bineînţeles că voi fi nevoită să iau măsuri. Având în vedere că finanţarea centrelor în acest moment este în regulă, adică a crescut de la 12 la 49 de lei, judeţul Timiş decontează şi în acest moment 450.000 de euro pe lună pentru nişte centre care, hai să spunem, unele sunt eficiente, altele nu", a declarat Sorina Pintea, într-o conferinţă de presă susţinută la Zalău.

Ministrul nu a detaliat când va demara controlul din Bihor ori cum anume se va face. În Bihor există 34 de centre de permanenţă.