Voia să salveze vieţi, dar el nu a mai putut fi salvat. Tânărul de 23 de ani care a murit luni, în urma unui accident petrecut pe DN 1, între Uileacu de Criş şi Urvind, era membru al Asociaţiei Salvatorilor Montani Bihor şi se pregătea să devină el însuşi salvamontist.

"Prietenul şi colegul nostru Alex Bumb (foto) s-a alăturat altor colegi, într-o companie selectă, a celor care ne păzesc în timpul acţiunilor noastre de salvare. Vei rămâne mereu în sufletele noastre. Odihneşte-te în pace", este mesajul postat marţi pe pagina de Facebook a serviciului Salvamont-Salvaspeo Bihor.

Colegii spun despre tânărul de 23 de ani, din Vadu Crişului, că era foarte dornic să devină salvamontist şi că avea talent pentru această misiune.

"A făcut cursul de pregătire de 160 de ore la noi şi urma să meargă la şcoala naţională, era deja înscris. Din 36 de cursanţi, am ales doar 3, iar el era printre ei, pentru că era unul dintre cei mai talentaţi aspiranţi", a declarat Pinter Istvan, şeful Salvamont-Salvaspeo Bihor, marţi, pentru BIHOREANUL.

Alex nu era priceput doar la mers pe munte, ci şi pe ape. Tânărul era caiacist şi, spun cei care l-au cunoscut, era chiar foarte talentat, mai ales la caiac pe ape repezi. Totodată, era kinetoterapeut, după ce a absolvit această specializare la Universitatea din Oradea.

Tânărul din Vadu Crişului colabora cu o firmă de sporturi extreme, Master Adventure, fiind monitor de rafting.

Prietenii şi colegii îl cunoşteau pe tânăr ca entuziast, pasionat de sporturile extreme, care ştia să-i facă pe turiştii care încercau raftingul să se simtă în siguranţă, destinzând totodată atmosfera în timpul excursiilor. "Nu-mi vine să cred! Nu demult ne-a condus cu barca şi a rămas în inima noastră ca un suflet curat, atât de amabil şi mereu zâmbitor. Condoleanţe familiei!", a scris unul dintre cei pe care i-a ghidat pe ape.

Bărbatul a murit luni dimineaţă, între localităţile bihorene Urvind şi Uileacu de Criş. El era la volanul unui Mercedes, venea spre Oradea, şi a depăşit o autoutilitară, intrând pe contrasens în coliziune frontală cu un autocar. În urma impactului, tânărul de 23 de ani a murit pe loc.