Un număr de 2.500 de pachete de ţigări de contrabandă au fost găsite de poliţişti, marţi, într-un Opel oprit în trafic pe Calea Aradului, proprietarul maşinii, un bărbat în vârstă de 51 ani. 

Orădeanul a fost oprit, marţi, în timpul unei acţiuni la care au participat poliţişti de la Poliţia Municipiului Oradea şi colegi de-ai lor de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Bihor.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Bihor, comisarul şef Alina Fărcuţa, întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată şi indisponibilizată în vederea cercetărilor, iar proprietarul acestora s-a ales cu dosar penal pentru deținerea în afara antrepozitului fiscal a peste 10.000 țigarete, accizabile, fără a fi marcate.

Captura este a doua în utima săptămână. Joia trecută, pe strada Menumorut, un orădean în vârstă de 46 de ani a fost găsit cu 680 de pachete de ţigări nemarcate de diferite mărci în autoturism. Şi în acel caz, ţigările au fost confiscate iar proprietarul a fost pus sub urmărire penală.