O singură persoană din județul Bihor a fost diagnosticată, luni, cu noul coronavirus, și nu șapte, cum greșit a scris, inițial, BIHOREANUL, citând surse. În realitate, numărul total al persoanelor confirmate cu COVID-19 în Bihor a ajuns în prezent la șapte! Ne cerem scuze pentru această eroare, provocată de lipsa informațiilor oficiale.

Amintim că, în premieră, începând de luni testele pentru persoanele cu suspiciune de coronavirus din Bihor sunt prelucrate la Oradea şi nu la Cluj-Napoca, aşa cum s-a întâmplat de la izbunirea crizei coronavirus până acum.

Amintim, de asemenea, că Grupul de Comunicare Strategică nu mai comunică, începând de duminică, locul în care au fost confirmate noile cazuri de coronavirus, astfel că nu se cunosc detalii despre persoana nou diagnosticată. De asemenea, nu se știe dacă a fost sau nu în carantină.

Așa cum BIHOREANUL a mai scris, informaţiile pe această temă sunt cu atât mai greu de obţinut cu cât de sâmbătă autorităţile judeţene nu mai au voie să ofere niciun fel de infomaţie privind îmbolnăvirile confirmate.

Din ordin de la Bucureşti, Direcţia de Sănătate Publică Bihor poate transmite în buletinele zilnice doar informaţii privind persoanele în carantină şi auto-izolate. De asemenea, la fel ca toţi colegii săi din ţară, prefectul Dumitru Ţiplea a primit de la MAI un ordin prin care i se interzice expres să ofere public detalii despre bolnavii cu COVID-19.

Grupul de Comunicare Strategică de la Bucureşti, singura entitate care transmite informaţii privind îmbolnăvirile cu noul coronavirus, a luat, la finalul săptămânii trecute, decizia să nu mai spună din ce judeţe sunt bolnavii nou confirmaţi, sub pretextul că aceştia ar putea fi „stigmatizaţi”.

Membrii acestui grup ignoră însă că bolnavii nu au cum să fie stigmatizaţi atâta vreme cât nu se cunoaşte identitatea lor, iar autorităţilor nu li se cere să prezinte numele şi prenumele acestora, ci doar date statistice din judeţe, astfel încât cetăţenii să cunoască realitatea din comunitatea care îi înconjoară.