Poliţiştii de frontieră din cadrul PCTF Borș au depistat un cetăţean ucrainean care conducea o autoutilitară Mercedes, pentru care a prezentat la control un certificat de înmatriculare fals. Maşina, care avea poansonată o altă serie de şasiu, era căutată de autoritățile din Italia.

Cetăţeanul ucrainean K.B, în vârstă de 28 de ani, s-a prezentat marţi după-amiaza în PCTF Borș, pe sensul de intrare în țară, conducând o autoutilitară marca Mercedes-Benz, înmatriculată în Ucraina, având anul de fabricație 2011, pentru care a prezentat, la controlul de frontieră, un certificat de înmatriculare cu însemnele autorităţilor ucrainiene.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii români au constatat că documentul este fals, iar în autoutilitară, peste seria de șasiu originală era aplicată o plăcuță dreptunghiulară pe care era poansonată seria ce corespundea cu cea înscrisă pe talonul de înmatriculare fals.

Aprofundând verificările, poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculul figurează și ca “bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Italia în urmă cu o săptămână.

În consecinţă, autovehiculul în valoare de aproximativ 8.000 euro a fost indisponibilizat la sediul instituției, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

„Şoferul a declarat că nu este autoutilitara sa, nu avea cunoştinţă despre faptul că certificatul de înmatriculare al acesteia este fals și trebuia doar să conducă maşina până în Ucraina, în schimbul sumei de 200 de euro”, arată comunicatul poliţiştilor de frontieră.