N-a mai vrut să trăiască, dar prin moartea sa, alte vieţi vor fi salvate. Organele unui tânăr de 34 de ani din localitatea bihoreană Tărian au fost prelevate, în noaptea de joi spre vineri, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, după ce soţia, însărcinată în 8 luni, dar şi mama acestuia, şi-au dat acordul pentru operație.

Bărbatul s-a spânzurat la începutul săptămânii, fiind găsit prea târziu. Medicii chemaţi de urgenţă au reuşit să-l resusciteze, transportându-l la spital, însă, cu toate că inima i-a fost repornită, a intrat în moarte cerebrală.

"A fost un miracol că medicii l-au scos din stop cardio-respirator, dar în creierul lui nu mai intra sânge. S-a făcut tot ce s-a putut. Pacientul a fost declarat în moarte cerebrală pe 4 septembrie, la ora 18, şi am obţinut acordul de la mamă şi de la soţia sa, însărcinată în 8 luni. Tânărul mai are şi o soră, mai mică, care a fost şi ea de acord", a declarat, vineri, BIHOREANULUI, dr. Carmen Pantiş, coordonatoarea programului de transplant în Bihor.

Potrivit acesteia, medici din Oradea, Cluj şi Bucureşti au prelevat ficatul bărbatului (care va fi transplantat unui bolnav la Institutul Fundeni din Capitală), rinichii (transportaţi la Cluj), corneea (la Spitalul Militar Central din Bucureşti) şi ţesuturi (care au mers la banca de ţesut din Colentina). Plămânii şi inima tânărului nu au fost eligibile pentru transplantare.

Prin gestul familiei, un om va trăi, primind un ficat nou, şi cel puţin patru bolnavi vor avea starea de sănătate mult îmbunătăţită: doi vor putea vedea şi doi nu vor mai avea nevoie de dializă.

A fost cea de-a 11-a prelevare făcută anul acesta în Oradea şi a 53-a din România.

Oradea se situează în continuare printre primele locuri în ţară în ce priveşte donarea de organe.