Patru companii orădene, dintre care una profilată în reciclarea materialului plastic, două în tăieri cu laserul şi una în producţia de microfibră specială pentru spitale, au început să ofere medicilor orădeni implicaţi în combaterea coronavirusului viziere reutilizabile pentru protejarea ochilor.

"Miercuri am livrat primele 85 viziere medicilor de la Spitalul Municipal şi de la UPU-SMURD, pentru că ei sunt în prima linie de luptă împotriva coronavirusului", a declarat joi BIHOREANULUI directorul executiv al sucursalei locale a companiei franceze Decitex, Cătălin Popa. Firma pe care o conduce activează în Parcul Industrial din Oradea şi lucrează de peste un deceniu în producţia de materiale de curăţenie din microfibră pentru spitale.

Potrivit acestuia, vizierele asigură protecţia mecanică a feţei (purtătorul având, de asemenea, ochelari de protecţie şi mască de protecţie pentru gură şi nas), şi sunt reutilizabile, putând fi dezinfectate şi folosite de cel puţin 3-5 ori, ba chiar de până la zece ori dacă dezinfecţia se face cu substanţe mai puţin corozive pentru plastic, cum ar fi Mikrozidul.

"Joi am mai livrat încă 10 de viziere, tot la Municipal şi la UPU-SMURD, iar de vineri vom produce 500 de bucăţi pe zi. Intenţia noastră este ca după ce asigurăm un număr suficient medicilor din prima linie, dintr-un anumit model, să acoperim, cu un alt model, şi necesităţile medicilor de familie şi chiar ale voluntarilor implicaţi. În total, putem produce şi oferi gratuit 10.000 de viziere pentru protecţia feţei", a mai spus Cătălin Popa.

Acesta a specificat că plasticul folosit este unul cu proprietăţi maleabile, oferit de firma Superbon din Oradea, specializată în reciclarea materialului plastic, tăierea materialului brut o fac angajaţii RXP Advertising şi Laser Concept Design, care au utilaje de tăiere cu laser, iar bentiţele de prindere le produce Decitex.

După producerea acestui accesoriu de protecţie, vizierele sunt distribuite, tot gratuit, către beneficiari de voluntarii Asociaţiei You4Edu şi ai Fundaţiei Comunitare Oradea.

Săptămâna trecută, Fundaţia Comunitară a asigurat şi achiziţionarea unui videolaringoscop, dar şi comandarea unui sistem de monitorizare a semnelor vitale pentru zece pacienţi simultan (utilizat la ATI), pentru Spitalul Municipal din Oradea, cu fonduri oferite de companiile orădene Madrugada şi Communications Media.