Direcţia pentru Sănătate Publică a transmis, marţi dimineaţa, cele mai recente date privind persoanele aflate în carantină şi în izolare la domiciliu în judeţul Bihor, numărul acestora din urmă depăşind, în premieră, 3.000.

Concret, marţi, la ora 9, în Bihor erau 90 de persoane în carantină, faţă de 87, câte erau luni după amiaza. Numărul bihorenilor aflaţi în izolare la domiciliu a crescut de la 2.730 la 3.088, dintre aceştia 1670 fiind persoane care s-au întors în ţără din alte state afectate de pandemia de coronavirus (zone galbene), iar 1418 sunt aparţinători ai acestora. 

În Bihor până luni seara au fost confirmate în total şapte cazuri de îmbolnăvire, potrivit surselor BIHOREANULUI. Autorităţile nu mai comunică, însă, datele statistice privind îmbolnăvirile pe judeţe, în urma unei decizii luate la nivel naţional. 

Cele mai recente date privind îmbolnăvirile în România au fost transmise luni de Grupul de comunicare strategică (GCS), format la nivelul Guvernului. În ţară erau 576 de persoane confirmate cu noul coronavirus, din care 73 au fost vindecate şi externate. 

Marţi dimineaţa, GCS a confirmat al 8-lea deces din România la un pacient infectat cu coronavirus. 

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 70 ani, internat la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Craiova, confirmat în data de 19 martie. Pacientul a sosit în România pe 7 martie din Italia împreună cu fiica sa, care se află în autoizolare.

"Pacientul a fost internat pe data de 19.03.2020 la SCBI Craiova cu insuficienţă respiratorie, fiind internat pe sectia ATI a spitalului. Acesta suferea de boli preexistente pentru care urma tratament cu insulină. De asemenea, pacientul avea obezitate grad II", au transmis autorităţile.