Aproape 100 metri cubi de lemn în valoare 26.300 lei au fost confiscaţi valoric de poliţiştii Compartimentului Delicte Silvice din Poliţia Bihor, în urma unui control efectuat la o firmă din Ştei, după ce s-a descoperit că materialul lemnos a fost expediat de reprezentanţii societăţii fără documente legale.

Potrivit unui comunicat transmis, miercuri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, descoperirea a fost făcută marţi.

"Polițiștii Serviciului de Ordine Publică - Compartimentul Delicte Silvice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în urma unui control efectuat la o societate comercială cu sediul în localitatea bihoreană Ștei, au constatat că societatea respectivă a expediat, la 13 august a.c., 97 de metri cubi de lemn rotund, specia cer, iar datele menționate în avizele de însoțire cu privire la coordonatele geografice ale codurilor online erau altele decât cele ale provenienței legale", se precizează în informare.

Practic, buştenii au fost tăiaţi din altă zonă decât cea trecută în acte.

Societatea comercială în cauză a fost sancționată contravențional pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 171/2010, privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu amendă în valorare de 3.000 lei.

Totodată, cei 97 metri cubi de lemn rotund, specia cer, în valoare de 26.300 lei, au fost confiscați valoric.