Un proiect denumit Safe Border, Safer Life (Frontiere sigure, viaţă mai sigură) iniţiat anul trecut de Prefectura Bihor în cadrul Programului Inter-Reg România - Ungaria, şi în care mai sunt implicate Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Bihor şi Căpitănia de Poliţie a judeţului Hajdu Bihar, a fost lansat vineri, în sala mare a Prefecturii, în prezenţa reprezentanţilor acestor instituţii, dar şi ai unor instituţii a căror legătură cu paza frontierei este, cel puţin la prima vedere, greu de înţeles, ca de pildă Direcţia Agricolă Bihor, Administraţia Bazinală de Ape Crişuri, primari, ba chiar şi Camera de Comerţ din Bihor, reprezentată de însuşi preşedintele Ioan Micula.

Potrivit prezentărilor făcute de oficialii instituţiilor poliţieneşti, valoarea proiectului este de 288.000 euro şi va fi implementat timp de 15 luni, până în 2020.

Între altele, a explicat subcomisarul Cosmina Paven de la Poliţia de Frontieră Oradea, proiectul presupune cheltuirea a 71.360 euro pentru dotarea Inspectoratului Teritorial cu un laptop, un aparat de vedere pe timp de noapte, 21 de camere cu sistem termoviziune şi 10 cititoare fixe pentru documentele de călătorie.

De asemenea, Poliţia Bihor va avea la dispoziţie suma de 63.000 euro pentru reabilitarea poligonului pentru tragere cu pistolul existent în vecinătatea Ştrandului Dinamo, precum şi dotarea lui cu un sistem de supraveghere video şi un sistem de comandă a ţintelor mobile.

În plus, a explicat comisarul şef Adrian Bucur, adjunctul comandantului Poliţiei judeţului, IPJ Bihor va crea şi un site bilingv, româno-maghiar, „pentru prevenirea criminalităţii transfrontaliere şi a fenomenului migraţiei în mod special”.