Sediul Postului de Poliţie Tulca, aflat chiar lângă Primăria comunei (foto), a fost spart în zorii zilei de sâmbătă, autorul fiind localnic supărat că poliţişti l-au amendat în cursul zilei de vineri, după ce, beat fiind, a provocat o altercaţie cu o altă persoană.

Primăria TulcaPotrivit surselor BIHOREANULUI, supărat că a fost pus la plată, bărbatul a descins sâmbătă dimineaţa, în jurul orei 4.00, la sediul Postului de Poliţie, a spart geamul şi uşa unităţii, după care a plecat acasă. 

Spargerea a fost descoperită sâmbătă dimineaţa, când au şi început cercetările în caz, autorul fiind identificat şi prins în scurt timp. 

"Există un dosar penal care priveşte fapte de distrugere şi violarea sediului profesional, ambele pedepsite cu detenţie între 3 luni şi 2 ani sau amendă. În prezent se fac cercetări la faţa locului de un echipaj de poliţişti coordonaţi de un procuror. Vom reveni în cel mai scurt timp cu amănunte", a declarat, sâmbătă, pentru BIHOREANUL, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Salonta, Carmen Scurt.

Potrivit surselor ziarului, autorul este Constantin Trandafir, zis "Pupu", un localnic în vârstă de 27 ani, care a fost reţinut, sâmbătă, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca procurorul să decidă, duminică, dacă va solicita instanţei arestarea lui, ori va dispune alte măsuri preventive.

Din cercetările efectuate la faţa locului, bărbatul a distrus geamul clădirii în care funcţionează Postul de Poliţie şi o uşă.