Ilie Bolojan critică decizia Guvernului Dăncilă de a amâna după anul 2021 programul de construire a celor 8 spitale regionale de urgenţă pe care PSD, împreună cu un spital republican în Capitală, le-a promis în campania electorală din 2016 şi pentru care România are asigurate din partea Uniunii Europene o parte din fondurile necesare, mai exact 150 milioane euro dintr-un total de circa 600 milioane euro cu care ar putea fi ridicate primele trei, la Cluj, Timişoara şi Iaşi.

Amânarea a fost anunţată cu o săptămână în urmă chiar de ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, care nu a explicat în niciun fel decizia Guvernului. „Având în vedere perioada de timp, care se întinde până în 2020, cu pregătirea acestor construcții de spitale, am luat în calcul etapizarea și pentru perioada imediată de programare care începe imediat în anul 2021”, a declarat Plumb.

"Având în vedere proximitatea cu oraşul Cluj Napoca, spitalul regional de urgenţă ne-ar influenţa direct. Oricâte îmbunătăţiri am aduce sistemului spitalicesc din Oradea, niciodată nu vom putea avea condiţii care să ne asigure nivelul de excelenţă în toate specializările medicale. Noi colaborăm cu spitalele de specialitate din Cluj şi Timişoara, astfel încât în zonele unde nu avem acoperire - de exemplu chirurgie oncologică, neurochirurgie, cardiologie intervenţională - le trimitem cazurile de mare complexitate", a explicat Bolojan, miercuri, într-o conferinţă de presă la sediul PNL.

Primarul a arătat că spitalul regional de urgenţă din Cluj, cu o capacitate de 800 de paturi, ar fi trebuit construit la intrarea în localitatea Floreşti, înainte de intrarea în Cluj dinspre Oradea, iar amânarea construirii lui, la fel ca şi a celorlalte spitale regionale de urgenţă din Timişoara şi din Iaşi, "ar fi o gravă eroare", în condiţiile în care punerea lor în funcţiune ar fi însemnat "vieţi salvate şi din judeţul Bihor".

Preşedintele PNL Bihor a mai afirmat că nu crede că Guvernul, aşa cum a demonstrat că are bani pentru tot felul de alte cheltuieli bugetare, nu ar avea suma necesară pentru construirea primelor trei spitale regionale. "Au fost evaluate la 600 milioane euro, din care 150 milioane euro sunt garantate de Uniunea Europeană, iar diferenţa ar putea fi asigurată fie din credite, fie din bugetul României, iar prin licitaţie se puteau aduce costurile la valori mai mici", a mai arătat primarul Oradiei.

Acesta a spus că speră, totuşi, că "Guvernul le va repune pe listele de priorităţi", deoarece "amânarea nu face decât să ducă problemele în nerezolvare pentru cel puţin 10-15 ani", având în vedere ratarea accesării fondurilor UE pentru cofinanţarea construirii lor.