Direcţia de Sănătate Publică Bihor a anunţat, marţi, un prim caz de gripă confirmat în judeţul nostru.

Un bărbat în vârstă de 38 de ani, domiciliat în comuna Hidişelul de Sus, a fost infectat cu virusul AH1N1 şi este internat la Spitalul Municipal Oradea, dar în stare bună.

"Persoana a fost internată la Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Clinic Municipal "Dr. Gavril Curteanu" Oradea în data de 5.01.2019 cu diagnosticul "pneumonie interstiţială". Se recoltează proba biologică pentru investigarea gripei în data de 7.01.2019, iar ulterior, în aceeaşi zi, se instituie tratament antiviral specific. Rezultatul imunologic pozitiv pentru gripă a fost comunicat în data de 9.01.2019. Starea clinică a pacientului este bună. DSP Bihor a instituit măsurile de supraveghere specifice", se arată în comunicat.

Direcţia nu a comunicat alte detalii privind bolnavul şi, astfel, nu se ştie nici cum a contactat acesta virusul, nici dacă are alte afecţiuni.

Pe de altă parte, însă, DSP BIhor a anunţat că evoluţia numărului îmbolnăvirilor prin infecţii acute respiratorii la populaţia judeţului Bihor se află la limita superioară a intervalului de valori specific sezonului.

Din 7 până pe 13 ianuarie au fost raportate 5.092 de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS), în creştere faţă de săptămâna precedentă (2.639 cazuri) şi semnificativ mai multe faţă de săptămâna similară din sezonul anterior (4.005 cazuri raportate în săptămâna similară din sezonul 2017-2018). Din cele 5.092 cazuri au necesitat internare 71 cazuri. Totodată, în Bihor s-au înregistrat 1.247 cazuri de pneumonie şi bronhopneumonie, în creştere faţă de săptămâna precedentă (616 cazuri), din care au necesitat internare 201 cazuri.

Medicii le recomandă bihorenilor să evite expunerea la frig, să poarte îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvată, să facă exerciţii fizice moderate, să evite surmenajul fizic şi intelectual. De asemenea, să se odihnească suficient pe timp de noapte, să evite fumatul, consumul de alcool şi excesele de produse cofeinizate. Doctorii mai recomandă spălarea frecventă a mâinilor, cu apă şi săpun, în special în situaţii de participare la activităţi publice (locul de muncă, şcoală, unităţi de alimentaţie publică), iar în caz de strănut folosirea batistelor, din hârtie, de unică folosinţă care previn răspândirea picăturilor potenţial infectate în mediul ambiant, iar după folosire, batistele trebuie depuse la coşul de gunoi.

Fireşte, doctorii îi sfătuiesc pe bihoreni şi să se vaccineze antigripal, să evite aglomeraţiile din locurile publice şi să se autoizoleze la domiciliu, în caz de semne de boală precum: febră, secreţii nazale, dureri de cap, tuse, dureri în gât şi să anunţe telefonic în cel mai scurt timp posibil medicul de familie privind simptomele în vederea planificării eventuale la o consultaţie.