Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, dr. Gheorghe Carp, a anunţat vineri, prin intermediul unui comunicat de presă emis de Primărie, instituţia căruia îi este subordonată unitate, că a fost semnat contractul de finanţare pentru realizarea laboratorului de analize medicale robotizat, primul de acest fel din România.

Practic, în cadrul Programului Interreg România-Ungaria, Axa prioritară 4: Îmbunătăţirea serviciilor de îngrijire a sănătăţii, Uniunea Europeană finanţează un proiect de 3 milioane euro (cu TVA inclusă), în care parteneri sunt Spitalul Judeţean din Oradea, Spitalul Gróf Tisza István din Berettyóújfalu şi Primăria din Hajdúböszörmény (Ungaria), din valoarea totală spitalului orădean revenindu-i 2 milioane euro.

Laboratorul de analize medicale robotizat va fi amenajat în noua clădire aflată acum în construcţie Spitalul Judeţean, pentru extinderea UPU, la etajul I, unde va fi dată în funcţiune, potrivit managerului Gheorghe Carp, şi o staţie centralizată de sterilizare a instrumentarului medical, în timp ce la etajul II va fi un amfiteatru, precum şi vestiare şi grupuri sanitare pentru studenţii medicinişti din Oradea.

"Acest laborator integrat va fi cel mai modern din ţară. Prin proiect se va realiza o linie automatizată pentru laboratorul Spitalului Judeţean, cu un sistem de transport rapid al probelor între secţii şi laborator, precum şi implementarea de soluţii informatice care să permită furnizarea cât mai rapidă a rezultatelor analizelor. Noul laborator va deservi Spitalul Judeţean şi Spitalul Municipal, dar şi celelalte unităţi medicale de stat din Oradea care vor dori. Un beneficiu important va fi scăderea timpului necesar efectuării analizelor, degrevarea resursei umane de activităţi recurente, scăderea procentului de erori umane şi reducerea costurilor cu până la 30%", susţine managerul Spitalului Judeţean, dr. Gheorghe Carp.

Licitaţia pentru realizarea laboratorului robotizat va fi declanşată luna viitoare, noua facilitate urmând să fie funcţională de la mijlocul anului viitor.