Primăria Oradea devine prima „entitate” care răspunde „invitaţiei” Consiliului de Administraţie al Aeroportului, recent demis, de a comunica până în data de 3 octombrie numele reprezentantului într-o viitoare comisie de concurs menită să selecteze directorul general al aerodromului după ce fostul manager Gheorghe Pasc a renunţat la mandat.

Într-o conferinţă de presă susţinută miercuri, Bimbo anunţase public că a cerut marţi desemnarea, până joi, a câte unui reprezentant în această comisie, unui număr de zece „entităţi”, între care Primăria Oradea, Prefectura Bihor, Universitatea Oradea, Parcul Industrial şi „marii hotelieri”.

Joi, însă, municipalitatea a oferit un răspuns negativ, arătând că cei 7 membri ai CA-ului Aeroportului sunt revocaţi prin HCJ adoptată la 28 septembrie, deci nu mai au căderea să facă demersuri pentru formarea unei noi comisii de concurs, după ce comisia iniţială, formată de acelaşi CA, organizase deja un concurs cu încălcarea legii.

„Ca răspuns la această solicitare, conducerea Primăriei Oradea, prin primarul Ilie Bolojan, a trimis o adresă în data de 03.10.2019, prin care președintele Consiliului de Administrație R.A. Aeroportul Oradea este informat că desemnarea specialistului solicitat din partea Primăriei Oradea se va face după alegerea noului consiliu de administrație, care va avea competența organizării concursului de recrutare”, a anunţat municipalitatea, prin Biroul de presă.

De văzut ce răspunsuri vor da şi reprezentanţii celorlalte „entităţi” cărora CA-ul demis le cere să trimită specialişti într-o nouă comisie, cu atât mai mult cu cât chiar înfiinţarea acestei comisii nu se face în baza vreunei Hotărâri a Consililului Judeţean, ci doar la simpla „recomandare” a preşedintelui CJ Bihor, Pasztor Sandor, cu încălcarea HCJ adoptate sâmbătă.