Procurorii DIICOT Ploieşti au realizat, marţi, un număr de 13 percheziţii domiciliare în judeţele Bihor şi Prahova, într-un dosar privind fapte de fals informatic şi fraudă informatică.

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Biroul de Presă al DIICOT, ancheta vizează fapte comise în perioada 2015 – 2017, când membrii grupului infracţional organizat "au obţinut în mod ilicit credite online de la instituţii financiare nebancare din România".

"Pe parcursul derulării activităţii infracţionale ce a avut ca scop obţinerea de sume de bani în mod ilicit, membrii grupării au utilizat, iniţial, propriile date de identificare sau date de identificare aparţinând altor persoane, precum şi adeverinţe de salariat şi extrase de cont falsificate, prin intermediul unor aplicaţii informatice", se arată în comunicatul DIICOT.

Procurorii spun că membrii grupării au introdus în aplicaţiile informatice ale instituţiilor financiare nebancare documente false, modalitate în care au aplicat pentru aproximativ 300 de solicitări de creditare.

În urma percheziţiilor realizate, poliţiştii BCCO Oradea au descoperit şi ridicat documente, înscrisuri, telefoane mobile şi sisteme informatice. Totodată, la sediul DIICOT-  Serviciul Teritorial Ploieşti vor fi aduse 19 persoane, în vederea audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. Acţiunea a fost realizată cu sprijinul ofiţerilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Oradea şi al jandarmilor.