Aproape 20 de angajaţi ai Spitalului Orăşenesc din Aleşd sunt izolaţi la domiciliu după ceea ce specialiştii numesc un "accident epidemiologic". O parte din medici şi asistente ar fi intrat în contact cu un pacient care s-a dovedit infectat cu coronavirus. De altfel, acesta se află acum în stare gravă la Oradea, primind îngrijiri în regim ATI.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, septuagenarul a ajuns joi în Spitalul din Aleşd, fiind diagnosticat cu pneumonie şi internat, fără ca personalul să fi luat măsuri de precauţie în contextul Covid-19, bazându-se doar pe faptul că bolnavul nu declarase nici că ar fi călătorit, nici că ar fi intrat în contact cu persoane care au călătorit, cu statut de suspect sau confirmate cu coronavirus.

"Starea pacientului s-a înrăutăţit şi după o zi a fost transferat la Oradea, la Municipal. A fost considerat din start suspect Covid, testat şi confirmat ca infectat", au declarat sursele BIHOREANULUI. Potrivit acestora, starea de sănătate a bolnavului s-a înrăutăţit, astfel că este îngrijit la ATI.

Cu privire la acest caz, în zona Aleşdului au explodat o mulţime de zvonuri, alimentate şi de o ştire difuzată de TVR potrivit căreia pacientul ar fi decedat în cursul zilei de sâmbătă.

Sursele BIHOREANULUI susţin că septuagenarul din Aleşd este rudă cu o familie formată din trei membri, confirmaţi cu coronavirus vineri. "Se pare că o persoană din această familie i-a făcut o vizită bătrânului la ţară, transmiţându-i astfel infecţia", a afirmat o sursă.

Deşi căutat insistent de BIHOREANUL pentru a preciza exact câte cadre medicale din Spitalul Orăşenesc Aleşd au avut contact cu pacientul ajuns la Oradea şi câte au intrat în izolare, managerul unităţii, Florin Creţ, a refuzat să răspundă apelurilor şi mesajelor scrise.

Sursele susţin că unitatea a avut la dispoziţie materiale de protecţie, iar cadrele ar fi fost instruite cum să procedeze dacă apreciază că se află în faţa unui pacient posibil purtător de coronavirus, dar cu toate acestea "accidentul epidemiologic" s-a produs, la fel ca în multe alte locuri din ţară.