Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean, Alexandru Kiss, condamnat în luna iunie de Tribunalul Bihor la 8 ani de închisoare, proprietarul grupului de firme Selina, Beniamin Rus, condamnat la 4 ani, şi afaceristul Bojtor Vilmos, condamnat la 6 ani pentru că ar fi intermediat şpăgi de 4,3 milioane euro către politician şi amicul acestuia, defunctul patron al Lotus Center, Alexandru Mudura, pentru a „rezolva” contracte din partea Primăriei Oradea şi a Consiliului Judeţean Bihor în perioada 2002 - 2008, au atacat sentinţa la Curtea de Apel Oradea, faza a doua a procesului începând imediat după încheierea vacanţei judecătoreşti.

Şpăgi contra contracte

Cea mai cunoscută învinuire adusă de DNA Oradea este că patronul Selinei le-ar fi plătit lui Kiss şi lui Mudura sr. 4 milioane euro pentru ca CJ să-i încredinţeze modernizarea unui drum judeţean şi deszăpezirea tuturor în perioada 2004-2008, dar şi ca să-i vândă sub preţul pieţei fostele unităţi militare din Calea Aradului şi din strada Armatei Române.

Hotărârea Tribunalului a fost atacată şi de oamenii de afaceri Miklossy Ferencz sr, patronul Keviep din Debreţin, şi fiul acestuia, director East Bau, firmele care, potrivit DNA, au amenajat groapa de deşeuri ecologică a Oradiei în schimbul unei şpăgi de 300.000 euro, deşi faţă de ei Tribunalul constatase încetarea procesului penal, din cauza prescrierii faptelor.

La fel a decis Tribunalul şi în ce îl priveşte pe orădeanul Gheorghe Roatiş, administratorul Martex Trans SRL, care ar fi acceptat mituirea lui Kiss şi Mudura sr. în schimbul contractelor pentru furnizarea de cărbune pentru CET Oradea.

Nu mai vor la Oradea

Din 4 septembrie până în prezent, la Curtea de Apel au avut loc patru şedinţe de judecată, cea mai tensionată consumându-se joi, 11 octombrie. Motivul? Bojtor, Rus şi Kiss au cerut strămutarea procesului, dar şi amânarea lui până când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va decide dacă le aprobă sau nu pretenţiile.

Completul Curţii de Apel orădene, din care fac parte judecătorii Gabriela Ţarcă și Antik Levente, a decis însă să continue dezbaterile, ceea ce a stârnit proteste din partea avocaţilor. Apărătorii au fost nevoiţi, prin urmare, să-şi formuleze aşa numitele cereri în probaţiune, adică să indice ce probe să fie readministrate din cele deja analizate de Tribunal, dar şi să propună probe noi.

Să vină Filip şi Bolojan!

Unul dintre avocaţii lui Kiss, Răzvan Doseanu, a cerut reaudierea fostului primar Petru Filip (care a semnat contractul cu Keviep), a fostei viceprimăriţe Rozalia Biro şi a mai multor foşti consilieri locali şi funcţionari din Primărie, dar şi din Consiliul Judeţean (fostul preşedinte Ştefan Seremi şi fostul consilier Szabo Odon) şi din societatea Electrocentrale.

Susţinut şi de avocaţii lui Rus, Doseanu a cerut să fie audiat ca martor şi actualul primar al Oradiei, Ilie Bolojan, ca să confirme că, la fel ca pe vremea lui Filip în cazul cartierului Luceafărul, municipalitatea asigură utilităţile la blocurile nou construite.

Ţinta pe „Binom”

Pe de altă parte, avocaţii au cerut o mulţime de probe care să ateste colaborarea, în opinia lor nelegală, dintre SRI şi DNA, începând de la documentele în baza cărora Înalta Curte a aprobat mandatele de interceptare a convorbirilor telefonice ale acestuia până la corespondenţa dintre SRI şi DNA purtată în acest caz.

Doseanu, de pildă, a solicitat chiar şi o expertiză care să indice dacă interceptările au fost „alterate” prin tăieturi ori adăugiri, iar apoi constatarea nulităţii tuturor probelor obţinute de procurori prin măsuri de supraveghere tehnică realizate de SRI.

DNA a „negociat” sentinţa

Unul dintre apărătorii lui Rus, clujeanul Sergiu Bogdan, a speculat o declaraţie dată de afaceristul Bojtor Vilmos, care spusese că ar fi „negociat” cu SRI şi DNA o sentinţă „cu suspendare” pentru a-l denunţa pe Kiss cum că i-a dat şpăgi din partea Keviep şi Selina, dar cu toate acestea s-a trezit că Tribunalul l-a condamnat la 6 ani de închisoare, cu executare.

De altfel, Bojtor a cerut Curţii să fie testat cu poligraful, dar şi audierea procurorului DNA Adrian Muntean şi a ofiţerului de poliţie judiciară Traian Surducan, precum şi a avocatei sale din urmă cu 6 ani, Carmen Rădulescu, care ar fi asistat la „negociere”.

Pe baza declaraţiei lui Bojtor, care spusese că i-a dat şpăgi şi fostului director CET Dragoş Gligor (netrimis însă în judecată de DNA), Doseanu a cerut instanţei dosarul acestuia de la DNA, subliniind că procurorii anticorupţie l-au „vânat” doar pe Kiss.

Tortură „în picioare”

După trei ore de dezbateri, timp în care avocaţii şi preşedinta completului de judecată s-au „contrat” de mai multe ori, aceasta a fixat următorul termen pentru data de 1 noiembrie, când va anunţa ce probe încuviinţează.

Pe întreaga durată a şedinţei, doi dintre cei trei inculpaţi prezenţi, Rus şi Bojtor, au stat în picioare, după ce la termenul anterior fuseseră admonestaţi de magistraţi că s-au aşezat pe bancă. Singurul căruia i s-a permis să stea aşezat a fost Kiss, care a prezentat o adeverinţă medicală cum că are probleme la glezna unui picior şi o hernie de disc.

Avocaţii au fost nemulţumiţi din acest motiv, spunând că potrivit Regulamentului şedinţelor de judecată, inculpaţii trebuie să stea în picioare doar când răspund întrebărilor magistraţilor.  „Nu este normal ca persoane trecute de 60 de ani să fie ţinute atâta timp în picioare. Este o modalitate de tortură”, a spus în pauză unul dintre avocaţi.