Tragedie în comuna Bunteşti, unde şeful Postului de Poliţie, agentul şef principal Florin Stana, a murit, miercuri, din câte se pare în urma unui atac de cord.

Potrivit unor surse locale, poliţistului i s-a făcut rău în locuinţă, iar echipajul medical chemat de urgenţă de familie nu a reuşit să-l mai ajute.

Florin Stana lucra în Inspectoratul Judeţean de Poliţie din 1994, era căsătorit, iar în luna septembrie urma să împlinească 46 ani.