Printr-un ordin al preşedintelui Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, organism subordonat Secretariatului General al Guvernului, săptămâna trecută a fost aprobată alocarea a 2,28 miliarde lei (aproximativ 500 milioane euro) pentru 116 proiecte edilitare din tot atâtea comune ale ţării.

Din cele 116 comune beneficiare, trei sunt din judeţul Bihor, şi anume Brusturi, Dobreşti şi Nojorid. Comunei Brusturi i-a fost alocată suma de 26,01 milioane lei pentru "modernizare drumuri şi străzi de interes local", comuna Dobreşti va primi 29,84 milioane lei pentru "înfiinţare reţea de canalizare", iar comuna Nojorid urmează să primească 10,51 milioane lei pentru "modernizare străzi".

Toate cele trei comune au primari PSD. De altfel, presa centrală a remarcat că în 90 de comune care vor primi bani de la Guvern prin FDI, primarii sunt de la partidul de guvernământ, în timp ce doar 16 comune au primari de opoziţie din PNL.

Suma totală alocată celor trei unităţi administrativ-teritoriale din Bihor se ridică la 66,36 milioane lei. Topul judeţelor cu cei mai mulţi bani care vor fi alocaţi este deschis de Olt (247 milioane lei), pe locul secund urmând Buzău (204 milioane lei), iar pe locul al treilea Constanţa (191 milioane lei). În clasament urmează Giurgiu (185 milioane lei), Călăraşi (169 milioane lei), Bistriţa Năsăud (130 milioane lei) şi Tulcea (120 milioane lei).

Juridic, Fondul de Dezvoltare şi Investiţii a fost creat în această primăvară, fiind gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, căreia Darius Vâlcov i-a prevăzut, pentru prima oară în ultimii 30 de ani, funcţii executive.

Conform planurilor, FDI va acorda comunelor, pe un interval de 20 de ani, împrumuturi totale de 10 miliarde euro, pentru proiecte de amploare mică, precum repararea sau construirea de străzi şi drumuri comunale, reabilitarea de cămine culturale, reabilitarea şi extinderea de reţele de apă şi canalizare, reabilitarea de dispensare.