Un bişniţar de telefoane mobile din Sântion a luat o "ţeapă" de aproape de 100.000 lei, după ce s-a întâlnit cu un bărbat care i-a promis în schimbul banilor 40 de aparate de ultimă generaţie. Bihoreanul a primit o geantă cu baterii şi aparate vechi şi a fost aruncat din maşina în care s-a derulat tranzacţia, autorul înşelăciunii, un interlop în vârstă de 29 ani din Dorohoi, fiind prins şi arestat preventiv, miercuri, pentru 30 de zile. 

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, incidentul s-a produs în urmă cu 2 ani, pe 27 iulie 2018, în parcarea unui magazin de pe Calea Borşului, unde cei doi s-au întâlnit să perfecteze tranzacţia.

Bihoreanul s-a urcat în maşina interlopului, i-a dat 97.800 lei, primind în schimb o geantă cu care a fost aruncat de-a dreptul din autoturism, agresorul făcându-se nevăzut. Când a deschis geanta, tânărul a descoperit că, în locul produselor pe care le-a plătit, în cutii se aflau baterii de telefoane mobile folosite, telefoane mobile vechi şi cabluri.

Autorul înşelăciunii a fost identificat şi prins abia săptămâna aceasta de poliţiştii Biroului de Combatere a Infracţiunilor contra Persoanei Oradea. Este vorba despre Ovidiu Sebastian Golinschi, în vârstă de 29 ani, din Dorohoi, judeţul Botoşani, care a şi fost arestat preventiv, miercuri la Judecătoria Oradea, sub acuzaţiile de înşelăciune şi tâlhărie calificată.

Individul este recidivist, având condamnări încă din 2011, din vremea când era student la Facultatea de Construcţii Civile din cadrul Universităţii Tehnice "Gh. Asachi", însă pentru alt gen de fapte. Golinschi este specializat furturi din ATM-uri, pentru care a şi fost condamnat în numeroase dosare, în România, Serbia, Croaţia şi în Slovenia. Bărbatul monta dispozitive speciale ("cash-trapping") în formă de plăcuţă cu adeziv, care împiedica ieşirea numerarului din fanta de eliberare a bancnotelor, iar apoi lua banii persoanelor care plecau, crezând că ATM-ul este defect.