Un italian, I. S., în vârstă de 64 de ani, condamnat la doi ani de închisoare în Italia şi căutat cu mandat european de arestare, a fost prins, miercuri dimineaţă, în timp ce încerca să intre în ţară prin punctul de trecere a frontierei Borş.

Bărbatul, care are domiciliul în Italia şi reşedinţă în judeţul Bihor, era căutat pentru bancrută frauduloasă, infracţiune care constă în gestionarea incorectă de către comerciant a patrimoniului său şi al cărei rezultat este starea de faliment. 

"Azi dimineaţă, în jurul orei 04.35, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei I.S., în vârstă de 64 de ani, cetăţean italian, cu permis de rezidenţă în România, la volanul unui autoturism marca Ford, înmatriculat în România. În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile italiene, un mandat european de arestare, pentru săvârşirea infracţiunii de bancrută frauduloasă", a transmis, printr-un comunicat, comisarul şef Laura Bondar, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea.

Italianul a fost predat unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean. "Bărbatul a fost prezentat unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea, care a emis o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, în urma căreia bărbatul a fost încarcerat în Centrul de reţinere şi arestare preventivă al Poliţiei bihorene", a precizat, la solicitarea BIHOREANULUI, comisarul Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al IPJ Bihor.

Cel mai probabil, joi, italianul va fi prezentat Curţii de Apel Oradea cu propunere de arestare provizorie în vederea predării către autorităţile italiene.