Un nou incendiu serios s-a petrecut, joi dimineaţă, în localitatea bihoreană Paleu, aflată la doar câţiva kilometri de Oradea. Mansarda şi acoperişul unei case au luat foc, din motive încă nedeterminate.

Potrivit unui mesaj transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Crişana, în jurul orei 10.40, incendiul a fost raportat pe strada Piersicilor.

Când pompierii au ajuns acolo, "ardea generalizat mansarda şi acoperişul imobilului", după cum a declarat pentru BIHOREANUL maiorul Camelia Roşca, purtătorul de cuvânt al ISU Crişana.

La ora transmiterii acestei ştiri, incendiul era lichidat, dar pompierii au rămas la locul evenimentului pentru înlăturarea efectelor produse de flăcări şi pentru a evita izbucnirea unui nou incendiu.

Purtătorul de cuvânt al ISU a mai spus că proprietara imobilului s-a autoevacuat din locuinţă şi a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean, pentru investigații și îngrijiri medicale, după ce s-a intoxicat cu fum. "Aceasta a refuzat iniţial, dar ulterior a fost transportată la spital", a precizat Camelia Roşca.

UPDATE: Cauza: Coșul de fum

ISU Crișana a revenit, joi după amiază, cu detalii privind producerea evenimentului. Potrivit unui comunicat, proprietara casei, în vârstă de 52 de ani, „a suferit un atac de panică și o ușoară intoxicație cu fum”.

Pompierii au salvat, din încăperile de la parter, și doi câini care se aflau în interiorul casei afectate de flăcări.

Cercetările la fața locului au indicat că incendiul a fost, „cel mai probabil, generat de un coș de fum amplasat necorespunzător sau neprotejat termic faţă de materialele combustibile”.

Ca urmare a producerii incendiului au ars acoperișul și mansarda casei.

„După localizarea și lichidarea incendiului, forțele de intervenție au acționat în continuare la fața locului pentru căutarea eventualelor focare ascunse și înlăturarea efectelor negative ale evenimentului, ultima autospecială retrăgându-se din dispozitiv în jurul orei 14.25”, a mai precizat ISU.