Miercuri, 14 august, susţinătorii Alianţei 2020 vor începe şi în Bihor strângerea semnăturilor necesare înscrierii şefului USR, Dan Barna, în cursa pentru Preşedinţia României, a anunţat marţi, într-o conferinţă de presă, preşedintele USR Bihor, Silviu Dehelean.

Acesta a afirmat că, în paralel, în interiorul organizaţiei judeţene "s-a lansat invitaţia" ca acei membri USR care doresc să candideze anul viitor pentru Consiliul Local şi Primăria Oradea, precum şi pentru Consiliul Judeţean Bihor să se înscrie într-o competiţie internă.

Orădenii votează, filiala decide

Până în prezent s-au anunţat 8 pretendenţi pentru Consiliul Local Oradea: Vasile Dumitriu, Cristian Rusu (avocat), Flavius Bunoiu (fost director al Casei de Cultură a Municipiului), Adrian Boros, Delia Ungur (fostă directoare ADLO din subordinea Primăriei), Claudia But, Andrei Popa şi Diana Buhaş, precum şi 12 doritori pentru Consiliul Judeţean Bihor: Traian Cosor, Virgil Cosma, Mihai Svab, Adrian Derban, Ciprian Frunză, Răzvan Paută, Călin Ţibu, Robin Alban, Miroslav Iuhaneac, Mădălin Uscat şi Ciprian Barna.

Dehelean a precizat că până în 20 septembrie se poate înscrie în competiţia internă orice membru USR, fiecare putând să-şi facă campanie şi să fie votat online, dar "rezultatul consultării publice va fi consultativ, deci nu ne va ţine legaţi", adică desemnarea candidaţilor o va face, totuşi, conducerea filialei de partid, prin votul membrilor.

"După ce ne vom desemna candidaţii la Primărie şi la Consiliul Judeţean, listele noastre vor intra în competiţie cu cele ale colegilor de la PLUS", a adăugat Dehelean, precizând că "în acest moment nu avem o procedură" pentru configurarea listei finale a Alianţei 2020.

În ce priveşte obiectivul electoral la locale, şeful USR Bihor a spus că acesta e repetarea celui de la europarlamentarele din 26 mai, adică aproximativ 20% în Oradea şi 13-15% în judeţ.

Colaborarea, după contestare

În condiţiile în care în ultimele săptămâni USR a luat în colimator PNL şi Primăria Oradea, BIHOREANUL l-a întrebat pe deputatul Silviu Dehelean cum va colabora după alegeri cu liberalii, de la care se aşteaptă să-i coopteze în conducerea municipiului şi a judeţului, liderul USR Bihor răspunzând că formaţiunea sa nu şi-a făcut un scop din a lupta doar cu PSD.

"USR nu s-a constituit exclusiv ca să lupte cu PSD-ul. USR-ul reprezintă acea parte a societăţii care îşi doreşte o administraţie publică mai bună peste tot. Şi dacă ne uităm la Oradea, avem o administraţie bună, dar asta nu înseamnă că lucrurile nu pot fi îmbunătăţite. Intenţia noastră n-a fost să intrăm în conflict cu administraţia din Oradea, ci noi considerăm că există loc de critică şi ea poate fi constructivă", a spus liderul USR Bihor.

În ce priveşte colaborarea cu PNL, Dehelean a afirmat că "noi o vedem ca o colaborare postelectorală, nu considerăm că o să ajungem într-o formă de alianţă sau de colaborare înainte de alegerile locale şi nici măcar înainte de alegerile parlamentare, dar considerăm că putem să colaborăm după aceea, după ce vedem rezultatele alegerilor".