Membrii unei familii de romi din comuna Răbăgani, întorşi recent în ţară, sunt anchetaţi pentru ultraj, după ce l-au agresat pe poliţistul sosit să-i verifice dacă respectă obligaţia de a sta în izolare la domiciliu.

Incidentul s-a produs vineri după-amiază, în jurul orei 17, şi, potrivit surselor BIHOREANULUI, a pornit în momentul în care agentul de poliţie le-a cerut celor patru persoane aflate în autoizolare să comunice numerele de telefon de contact. 

"Discuţia s-a purtat peste gard, poliţistul fiind pe stradă, pe podeţul din faţa casei. Oamenii au refuzat să îi comunice numerele de telefon, iar agentul de poliţie le-a adus la cunoştinţă că ar putea fi sancţionaţi. În acel moment, cele patru persoane aflate în curte au devenit recalcitrante, iar o tânără a şi ieşit pe poartă, sărind la poliţist, fiind urmată imediat şi de cei trei bărbaţi, ca să-l atace", a explicat sursa citată.

Norocul agentului de poliţie a fost că nu venise singur, iar colega lui a avut prezenţă de spirit, scoţând imediat spray-ul iritant, cu care a pulverizat spre atacatori. Speriaţi, cei patru scandalagii s-au întors în curte. 

Poliţistul a scăpat doar cu câteva zgârieturi, însă a fost obligat să intre în izolare la domiciliu până când va fi testat pentru a se stabili dacă a contactat sau nu noul coronavirus.

Cert este că incidentul a ajuns în atenţia procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, cei patru agresori fiind cercetaţi acum sub acuza de ultraj.