Pe parcursul anului 2017, angajaţii Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Bihor au derulat mai multe campanii prin care şi-au dovedit implicarea în comunitate, cu rezultate meritorii, a spus, într-o conferinţă de presă desfăşurată joi la sediul instituţiei, directorul financiar al acesteia, Liviu Sabău Popa.

Lecţii de prim-ajutor

Acesta a prezentat rezultatele colaborării „cu actorul cu inimă mare Şerban Borda” în cadrul campaniei „Salvează o inimă, poate chiar a ta”, prin care SAJ Bihor a putut achiziţiona două defibrilatoare, unul pentru Teatrul Regina Maria, iar celălalt pentru Universitate.

Sabău Popa a amintit şi despre o colaborare prin care 300 de elevi din Oradea, Beiuş şi Marghita au fost instruiţi să acorde primul-ajutor, instruirea educatoarelor de la creşele şi grădiniţele Administraţiei Social-Comunitare Oradea privind tehnicile de prim ajutor, şi de instructajele similare făcute personalului Administraţiei Bazinale de Ape Crişuri şi Acvaparcului Nymphaea din Oradea, precum şi angajaţilor Teatrului Regina Maria şi companiei Connectronics din Oradea.

„În urma cursurilor de prim ajutor avem peste 1.000 de persoane care şi-au însuşit în 2017 noţiunile de bază pentru acordarea primului ajutor”, a spus directorul SAJ Bihor, adăugând că anul viitor va exista o colaborare şi cu Inspectoratul Şcolar pentru instruirea a 300 de cadre didactice.

Se caută voluntari

În context, Liviu Sabău Popa a anunţat şi calendarul SAJ Bihor pentru derularea programului de voluntariat, arătând că de luna viitoare încep înscrierile bihorenilor care doresc să devină voluntari ai Ambulanţei în cursul anului 2018, sesiunea de înscrieri încheindu-se în luna martie.

În prezent, SAJ Bihor are 126 voluntari activi, iar din 2015 până în prezent peste 900 de persoane au fost interesate să devină voluntari.

Bihorenii care au această dorinţă, a precizat Sabău Popa, vor urma cursuri ţinute de formatorii SAJ, la finele cărora trebuie să susţină un examen, „pentru ca aceia care vor urca pe ambulanţe să poată ajuta efectiv colegii din echipajele de intervenţie”.