Este oficial. Miliardarul Ion Ţiriac continuă şi în acest an „tradiţia” vânătorii de mistreţi de la Balc, unde îşi invită prietenii din lumea marilor finanţe şi a industriei mondiale, aceştia urmând să ajungă în Bihor vinerea aceasta şi să plece duminică, 20 ianuarie.

Analize mai multe

„Am fost informaţi că vânătoarea de mistreţi de la Balc va avea loc în acest weekend”, a confirmat pentru BIHOREANUL şeful Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, dr. Remus Moţoc.

De altfel, inspectorii DSVSA vor avea mai mult de lucru la Balc, în condiţiile în care la jumătatea lunii decembrie a anului trecut a fost confirmat un focar de pestă porcină africană în apropierea domeniului lui Ţiriac, pe fondul de vânătoare nr. 12 Fagu, din satul cu acelaşi nume.

„Dată fiind existenţa pestei porcine africane, specialiştii vor face analize sanitar-veterinare pentru eventuala depistare a acestui virus în carnea de vânat. Animalele doborâte vor putea fi luate doar dacă analizele ies negative. Analizele pentru pesta porcină clasică şi pentru trichineloză le facem noi (n.r. - Direcţia judeţeană Bihor) şi cele pentru pesta porcină africană colegii de la Satu Mare”, a mai spus Moţoc.

Prietenii lui Ţiriac

La fel ca în ultimii ani, o parte din invitaţii lui Ţiriac vor ajunge la Oradea pe calea aerului, cu avioane personale sau închiriate în regim charter, iar o alta va ateriza pe aeroportul din Debreţin, urmând să se deplaseze apoi direct la Balc cu maşinile.

La „ediţia” anterioară, din ianuarie 2018, au dat curs invitaţiei lui Ţiriac, între alţii, designerul Stefano Ricci, directorul Indycar, Mark Miles, Wolfgang Porsche, moştenitorul celebrei companii auto cu acelaşi nume, Klaus Mangold, fost director Daimler, Robert Peugeot, deţinătorul pachetului majoritar al concernului cu acelaşi nume, Sandor Csanyi, preşedintele OTP Bank din Ungaria, Alfred Baumhauer, fabricant al produselor de lux Cartier, Dragoş Dobrescu, om de afaceri poreclit „miliardarul fără chip”, membru al aşa numitului „grup de la Monaco” etc.