Un motociclist prins beat în trafic, pe strada Iuliu Maniu, şi un şofer găsit drogat la volanul maşinii pe strada Emanuil Gojdu, în Oradea, s-au ales cu dosare penale, în urma unei acţiuni desfăşurate în trafic la sfârşitul săptămânii trecute de poliţiştii rutieri. 

Cei doi au fost găsiţi duminică, de poliţiştii rutieri orădeni. Şoferul, un orădean de 29 de ani, a fost oprit în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3, pe strada Piaţa Emanuil Gojdu, şi pentru că exista suspiciunea că s-ar fi aflat sub influența substanțelor psihoactive, a fost condus la spital pentru investigaţii suplimentare. 

Motociclistul este un orădean în vârstă de 64 ani, care a fost oprit pe strada Iuliu Maniu duminică seară, la ora 18, iar în urma testării cu etilotest s-a descoperit că avea o concentrație alcoolică de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În total, în perioada 27 – 29 septembrie, ca urmare a abaterilor constatate în trafic, poliţiştii din judeţ au aplicat 267 de sancţiuni contravenţionale, cu amenzi în valoare de 105.285 de lei. Totodată, poliţiştii au reţinut 22 de permise de conducere, 5 certificate de înmatriculare, au fost constatate șapte infracțiuni și 16 tamponări. 

144 de sancțiuni au fost aplicate pentru depăşirea limitelor legale de viteză, 18 participanţi la trafic au fost sancţionaţi pentru nerespectarea prevederilor legale privind portul centurii de siguranţă, 14 pietoni au fost sancționați pentru traversări neregulamentare, opt sancțiuni au fost aplicate pentru conducere sub influența alcoolului, au fost sancționați șase bicicliști, trei depășiri neregulamentare, iar 74 de sancțiuni au fost aplicate pentru alte abateri de la regimul circulaţiei rutiere.