Sistarea oricărei perspective de curse externe pe Aeroportul Internaţional Oradea are egal, în planul imaginii, doar în surparea Dealului Ciuperca. Dar, dincolo de ceea ce se vede, mai important e ceea ce încă nu se vede şi se va simţi, pentru că dezastrul de la Aeroport va costa mai mult decât cel de la Ciuperca.

Atunci când s-a surpat dealul, niciunul din şefii Primăriei nu s-a făcut că plouă, niciunul n-a fugit în concediu. E adevărat, Bolojan & Co nu s-au lăudat cu eşecul, dar l-au admis, şi l-au asumat. N-au dat vina, de pildă, pe opoziţie. În schimb, joia trecută, când Aeroportul anunţa pe Facebook că Tarom şi-a anulat cursele promise pentru primăvara asta, şeful Consiliului Judeţean, Pasztor Sandor, repauza în concediu. Al doilea în două luni.

Vicele Ioan Mang, altminteri hiperactiv pe internet, a tăcut mâlc. Câteva ceasuri mai devreme, celălalt vice, Traian Bodea, făcuse o conferinţă de presă spre băgare în seamă, dar - întrebat expres de subsemnatul dacă are noutăţi despre Aeroport - a spus că nu ştie. Ca de obicei.

Inadmisibil! La lansarea zborurilor Ryanair tustrei se înghesuiau în poze. Pasztor se fălea pe bannere că "deschide spre Europa", întâmpina pasagerii pe pistă ca o hostesă, mergea prin Italia cu csardasul sub pretextul promovării Aeroportului orădean. Astă-toamnă, când pleca ultima aeronavă Ryanair, făgăduia, cu cadenţă săptămânală, curse noi în locul celor dispărute. Şi acum, dintr-o dată, toţi au intrat în pământ, lăsându-l pe directorul Aeroportului să declare că "noi nu avem ce ne reproşa". Ceea ce nu cred, cum nu cred că Tarom şi-a anunţat anularea pe nepusă masă, fără a-i preveni din timp pe mai-marii judeţului.

Pe de altă parte, dezastrul era previzibil. Cine a înghiţit povestea cu Tarom, când era clar că e nevoie de low-cost? Şi cine a stabilit destinaţiile, pentru care compania de stat (pe care purtătorul de vorbe al CJ o crede privată!) n-a găsit decât 7 clienţi pe zbor? Întrebări fără răspuns.

De câte ori a dat chix, adică permanent, triada de la şefia Judeţului a pretins că "opoziţia e de vină" (mai nou, chiar şi că n-a renovat Policlinica Mare). În chestiunea cu Aeroportul, gogomănia n-o mai înghit nici idioţii. Iar dacă în CJ ar exista cu adevărat o opoziţie, s-ar simţi obligată să reacţioneze rapid şi pe măsură. Eu, dacă aş fi consilier judeţean, aş solicita de urgenţă o şedinţă extraordinară (când au avut chef, UDMR-PSD-ALDE au făcut şi "de îndată"), iar lui Pasztor să arate toate contractele semnate şi cu Ryanair, şi cu Tarom, nemaifiind "legat" de nicio confidenţialitate. Şi, dacă aş afla că nu le-a impus obligaţii, i-aş impune demisia.

Miza nu mai e un simplu "obiectiv" ratat, precum Ciuperca, ci însăşi legătura Oradiei şi Bihorului cu lumea, pentru că Aeroportul nu doar ducea turişti spre Europa, ci şi aducea manageri, oameni de afaceri, investitori. Cei răspunzători pentru împiedicarea lor trebuie să plătească!