Şefa unui centru de transfuzie sanguină ştie că nu se poate transforma singură, ci doar împreună cu toţi ceilalţi din jurul ei. În toiul vacanţei, un prezentator de ştiri de la o televiziune naţională primeşte un telefon care îi distruge viitorul. O adolescentă crescută la ţară pleacă la Bucureşti pentru a fi plătită să facă ce-i place ei mai mult.

O alta îşi transformă pasiunea în meserie pentru a ajunge creatoarea de modă a primei doamne. Un tip se apucă de alpinism din lipsa unei îmbrăţişări şi ajunge tocmai pe Himalaya. O ţărăncuţă de câţiva anişori se suie într-un pom să le cânte vecinilor şi nu mai coboară 50 de ani.

Nu e scenariul unui film, ci crâmpeie din mama tuturor poveştilor - viaţa însăşi. Şi asta nu e tot! Un actor e salvat de la sărăcie de o fostă iubită, care îi mijloceşte un job fantastic. Un bărbat adăposteşte de ger în casa sa patru bătrâni, iar după câţiva ani ajunge să o facă pentru 250 de nefericiţi. O tânără fugită de acasă, fiindcă nu se vedea preoteasă, îi roagă pe părinţi să îi lase pe copii să-şi găsească harul. Un student român la Viena le duce copiilor bolnavi de cancer din România medicamente, apoi ajunge ministru al Sănătăţii. Unei cântăreţe i se sfărâmă cerul în cap când gemenii îi sunt diagnosticaţi cu sindrom Down, dar după doi ani câştigă "Vocea României".

Am estimat greşit: 11 vorbitori ori 11 minute egal 2 ore. Plus, hai, încă o jumătate de ceas pentru protocoale şi prezentări. Eroare! Doar amabilităţile de început au durat 45 de minute. Abia într-un târziu au început discursurile, poveştile şi magia. Conferinţa "11even Experiences - Transformă-ţi viaţa" de vineri, de la Oradea, un maraton de 5 ore şi jumătate, a lăsat urme adânci printre spectatori. Cei 11 speakeri şi-au interpretat autentic propriile roluri, cu dezinvoltură, emoţii, zâmbete, lacrimi sau râsete. Trei au fost aplaudaţi în picioare! Iar clopoţelul care vestea trecerea celor 11 minute a fost de multe ori ignorat, la cererea publicului.

Un moderator mai discret, care să nu vâneze cu disperare prim-planul, ar fi scos şi mai tare în evidenţă poveştile extraordinare de pe scenă şi ar fi scurtat considerabil seara. Dar orădeanca Mihaela Tatu, varianta feminină a lui Florin Piersic, s-a lipit ca o ventuză de fiecare invitat, transformându-se în al 12-lea speaker şi prelungind seara parcă la nesfârşit. Din fericire a făcut-o cu şarm şi umor, pe alocuri involuntar, scăpând în câteva rânduri asistenţa de lacrimi şi noduri în gât.

Conferinţele 11even Experiences spun poveşti reale fără parfum de pilde. Dar, pentru a le prinde vibraţiile trebuie să fii în sală. Altfel vei avea parte de relatări superficiale, cum e şi aceasta. Probabil că 11even va trebui să iasă din sala de spectacol, să treacă la nivelul următor şi să se viralizeze în online. Cu sunet şi imagine, poveştile ar ajunge netrunchiate la oameni, care le vor simţi forţa şi farmecul. Iar sponsorizările pentru Fondul Ştiinţescu, dedicat copiilor pasionaţi de ştiinţă, nu vor mai fi o problemă, oricâte guverne PSD vor mai trece peste ţara asta.