La cum arată bugetul Oradiei, e clar că cele peste o sută de investiţii se vor întinde pe mai mulţi ani. Asta pentru că în România este imposibil să-ţi planifici ceva şi să iasă la timp. Cauzele sunt multiple, de la suprasolicitarea personalului, la greşeli elementare, la lipsa proiectanţilor şi a constructorilor, toate pe fondul unei birocraţii ucigătoare, bine întreţinute de funcţionarii puşi politic în posturi.

Totuşi, Primăria are două restanţe pe care nu mai are voie să le rostogolească pe anii viitori. Grădina Ciuperca nu mai poate rămâne în faza de consolidare, pentru că este o zonă extrem de îndrăgită de orădeni, care abia începuseră să prindă gustul plimbărilor prin zonă.

O altă investiţie care trebuie închisă la finele anului este parcarea de pe strada Independenţei. Nu mai putem sta cu ditamai groapa în buricul târgului, chiar dacă decizia de a se opri lucrările pentru refacerea proiectului a fost, inginereşte, corectă.

În rest, Primăria va avea şansa să-şi demonstreze măiestria administrativă corelând câteva şantiere amplasate în zone sensibile. Refacerea malului drept al Crişului va trebui coordonată cu construirea restaurantului proiectat vizavi de Primărie. Parcarea de la Voinţa va trebui dată în folosinţă măcar concomitent cu amenajarea Pieţei Ferdinand, unde nu vor mai fi locuri pentru maşini.

Şi, nu în ultimul rând, trebuie demarat cât mai urgent posibil pasajul suprateran de la Cimitir, căci altfel iubitorii de vechituri ar putea ajunge mai degrabă la Rulikovski decât la Piaţa 100.