În Oradea există 333 de asistaţi social. Cam atâţi câţi erau pe o stradă lăturalnică din Alexandria până să-i ducă Dragnea pe toţi în Guvern. Dacă facem o extrapolare, la nivel naţional ar trebui să fie cam 34.000 de oameni care beneficiază de venitul minim garantat. Această cifră este însă de domeniul fantasticului din moment ce, mai mult ca sigur, zilnic, la orice oră, cel puţin 100.000 de compatrioţi se află la bufetul comunal.

Cifrele oficiale pe 2017 arată că, de fapt, sunt aproape un sfert de milion de asistaţi care, la nivel naţional, costă bugetul 15 milioane de euro pe lună. Ştim cu toţii că există oameni care realmente nu au cum să se descurce. Sunt prea bătrâni, prea bolnavi şi prea demobilizaţi. Dar când vezi plăvani care trăiesc din alocaţia copiilor şi din venitul minim garantat, ajungi la concluzia că forma cea mai bună de protecţie socială este locul de muncă.

Marea problemă a acestor oameni amărâţi este că cineva profită de ei, ba chiar se bucură că nu-şi găsesc de lucru. Păi, ce bazin electoral mai fidel îţi poţi dori decât această uriaşă masă de manevră dusă la votare cu maşina primarului şi cu a şefului de post?

Până la urmă, nu cele 15 milioane de euro pe lună sunt marea problemă a României. Probabil că atât fură politrucii noştri într-o singură zi. Baiul e că asistaţii şi neamurile lor pot menţine la putere partide care le sponsorizează traiul de azi pe mâine. Aşa că, în domeniul asistaţilor, cu cei 333 de amărâţi, Oradea nu va deveni niciodată un exemplu de "bune practici"...